Muzeul Satului, construit cu finanțare europeană, la Petrila

Home Administrație Muzeul Satului, construit cu finanțare europeană, la Petrila
Muzeul Satului, construit cu finanțare europeană, la Petrila

Investiții de peste 50 de milioane de lei, prin Regio-POR, vor fi împlementate în orașul din Valea Jiului, pentru realizarea unui Muzeu al Satului momârlănesc în satul Jieț din orașul Petrila.

În acest scop, miercuri 7 octombrie 2020, reprezentanții ADR vest și respectiv, ai Primăriei orașului Petrila au semnat un nou proiect cu finanțare europeană, contractat în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în județul Hunedoara.

Contractul de finanțare are o valoare totală de 19.034.415,18 lei, din care 18.359.315,58 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii și vizează implementarea proiectului intitulat „Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Petrila – Etapa III”.

Investiția are multiple componente. Este vorba, în primul rând despre realizarea unui muzeu al satului la Petrila, dar și reabilitarea unei unități de învățământ preșcolar, un drum asfaltat și un parc modernizat.

Mai exact, prima componentă se referă la reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși”, cu structura arondată Grădinița cu Program Normal nr. 2, de pe strada 8 Martie nr. 60. Astfel, sunt prevăzute: consolidarea clădirii, reparații, intervenții la șarpantă, lucrări de termoizolare, înlocuirea tâmplăriei, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice și dotarea cu mobilier.

O altă componentă a proiectului vizează construirea Muzeului Satului în orașul Petrila. Vor fi realizate 23 de construcții conform principiilor şi metodelor tradiţionale, fără mijloace alimentate electric. Muzeul va fi pe strada Jieț și va avea o suprafață construită de 954 mp, spații verzi întinse pe 27.218 mp și suprafețe pietonale și carosabile – 5.744 mp.

Prin același proiect va fi modernizat Parcul „Regele Mihai I” – aproximativ 4.000 de metri pătrați de spații verzi, alei noi – 400 mp și foișor – 46,70 mp, mobilier, panouri de afișaj, corpuri de iluminat, coșuri de gunoi etc.

De asemenea, este prevăzută asfaltarea străzii Colonie Cimpa-Biraoni.

Proiectul  Perioada de implementare este de 39 de luni.

Potrivit autorităților locale din orașul Petrila, proiectul contractat astăzi reprezintă cea de-a treia etapă a unei investiții mai ample care are ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila. Etapa I, proiect contractat în mai 2020, are o valoare totală de 11.233.066,42 lei (10.990.562,65 lei valoare nermabursabilă), iar etapa a II-a, pentru care contractul de finanțare a fost semnat anterior, în aprilie 2020, are o valoare totală de 20.895.772,21 lei (20.477.235,60 finanțare nerambursabilă prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 13).

Împreună, cele trei etape vor aduce investiții în valoare totală de 51.163.253,81 lei la Petrila: blocuri de locuințe sociale, școli/ grădinițe reabilitate și dotate, străzi și trotuare refăcute, parcări, dotări pentru Biblioteca Orașului și alte lucrări nu mai puțin importante pentru comunitatea locală, cum sunt cele din etapa III, mai sus menționate.