Se toarnă asfalt pe DN7A, în Cheile Jiețului

Home Economie Se toarnă asfalt pe DN7A, în Cheile Jiețului
Se toarnă asfalt pe DN7A, în Cheile Jiețului

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că, începând cu data de 14 octombrie 2020, drumarii de la Secția Producție Lucrări Drumuri au început efectuarea lucrărilor de turnare a asfaltului pe DN 7A, pe raza județului Hunedoara.

Așternerea stratului de uzură asfaltic vine după ce, în cursul acestui an, pe această porțiune de drum au fost executate o serie de lucrări de reciclare in situ, în condițiile în care proiectul de investiții privind modernizarea integrală a DN 7A între Petrila și limita de județ dintre Hunedoara și Vâlcea se află în litigiu, iar lucrările prevăzute în acest proiect nu pot fi executate până la soluționarea cauzei.
În această situație, după revenirea acestui tronson de drum de la DRDP Craiova la DRDP Timișoara, a fost demarat un program de reparare și întreținere a drumului, aflat într-o stare de degradare semnificativă. Astfel, au fost efectuate o serie de lucrări de punere în siguranță a traficului, de pietruire și reciclare in situ, iar punctul final al acestor lucrări îl constituie turnarea unui covor de asfalt pe un tronson de drum de circa 4 kilometri, în zona cuprinsă între Cabana Groapa Seacă și satul Jieț din Petrila, prin Cheile Jiețului.
Reprezentanții DRDP Timișoara au atras însă atenția, încă de la începutul acestei luni, că activitățile de exploatare a lemnului din zonă riscă să distrugă din nou carosabilul, recomandând atât firmelor de exploatare cât și autorităților competente să ia măsuri pentru evitarea distrugerii acestei spectaculoase șosele montane din județul Hunedoara, care face legătura cu DN 67 C Transalpina.