Demersurile primarului Buhăescu privind asigurarea drepturilor pentru persoanele cu dizabilități sunt susținute și de Asociația Orașelor din România, în ciuda propagandei mincinoase a unor politicieni locali

Sunt deja câteva luni bune de când primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu atrage atenția factorilor de răspundere și autorităților guvernamentale că Primăria orașului Uricani, la fel ca și majoritatea administrațiilor locale din România se confruntă cu o problemă financiară foarte gravă, în ceea ce privește asigurarea drepturilor cuvenite persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora.

Primarul orașului Uricani arată că, în ceea ce privește localitatea pe care o conduce, fondurile pe care, potrivit legii, trebuie să le aloce Guvernul României pentru plata acestor drepturi, au fost asigurate în acest an limitat, iar banii alocați s-au terminat încă de la jumătatea anului. ”Noi am informat Direcția de Finanțe și Guvernul României încă de la vremea respectivă că, din cauză că Guvernul ne-a alocat la început de an, doar 50% din banii necesari, există riscul ca, pe finalul anului, să nu mai avem bani pentru plata drepturilor cuvenite persoanelor cu handicap și însoțitorilor. La Uricani, probleme au apărut deja în trimestrul III însă noi, cu aprobarea Direcției de Finanțe, am făcut o rectificare bugetară și am transferat fondurile din trimestrul IV pentru plata acestor drepturi în lunile aferente trimestrului III al acestui an, ca să nu lăsăm oamenii fără acești bani. Evident că, în aceste condiții, în buget nu mai avem bani pentru plățile aferente trimestrului IV”, explică primarul Dănuț Buhăescu.

Cu o astfel de perspectivă în față, încă din toamnă Primăria orașului Uricani a transmis Direcției de Finanțe Publice a județului Hunedoara solicitarea de a face demersuri la Guvern pentru operarea unei rectificări bugetare prin care să fie alocați banii necesari pentru plățile cuvenite persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora pentru ultimele 3 luni ale anului 2020, în condițiile în care Primăria Uricani nu are de unde că acopere, din venituri proprii, aceste cheltuieli bugetare. ”Am făcut adrese peste adrese la Direcția de Finanțe, de unde am primit răspuns să așteptăm rectificarea bugetară în care Guvernul va opera alocarea fondurilor cu această destinație. Demersurile mele au fost preluate și susținute inclusiv de către Asociația Orașelor din România (așa cum rezultă în mod clar din documentul atașat – n.r.), unde reprezentanți ai 214 UAT-uri, multe conduse și de primari liberali, somează Guvernul liberal să facă de urgență această rectificare bugetară, pentru a le putea da oamenilor în drept, banii care li se cuvin”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta precizează că, în fiecare an, au apărut discuții legate de insuficiența fondurilor alocate autorităților locale pentru plata persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora, mai ales la final de an, însă, cel puțin în anii de guvernare ai PSD, Guvernul a operat la timp rectificările bugetare, fiind alocați banii necesari pentru plata în proporție de 100% a acestor drepturi, de la bugetul de stat. Comparativ, anul acesta fondurile distribuite autorităților locale au acoperit doar 50% din necesar. În ciuda semnalelor contradictorii primite la demersurile pe care le-a inițiat încă din toamnă, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este încă optimist în ceea ce privește asigurarea de către Ministerul Muncii a acestor fonduri dar, în același timp, se declară ofensat de propaganda politicienilor locali ai PNL care-l acuză, fără nici un temei, că a primit banii pentru persoanele cu dizabilități, dar nu a făcut plățile către aceștia. ”Nu e ceva nou pentru mine. Știu că pe aici, pe la noi, liberalii mint precum respiră. M-aș fi așteptat ca, în locul unei propagande mincinoase, liberalii locali să încerce să susțină, prin pârghiile pe care le au și prin ”intrarea” de care se laudă că se bucură la Guvernul Orban, să obținem banii pentru plata persoanelor cu handicap, așa cum au făcut-o primarii liberali din cadrul AOR, care au preluat demersul meu și l-au dus în atenția ministrului de Finanțe. Este adevărat că, de curând, am primit ceva bani de la Guvern, dar destinația acestora este una pentru domeniul sănătății publice, în contextul pandemiei. De altfel, minciuna acestor politruci locali este demontată chiar de către declarațiile făcute acum de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pe tema rectificării bugetare pe care o pregătește Guvernul în această săptămână”, mai arată Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Potrivit ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, Guvernul va opera în ședința din 19 noiembrie 2020, o rectificare bugetară în care, printre altele, se suplimentează cu 123.000 lei capitolul cu titlu de cheltuieli de unde se asigură sumele necesare plăţii contribuţiilor aferente persoanelor cu handicap neîncadrate. ”Rectificarea bugetară o facem pentru a ne asigura că sănătatea, asistența socială și educația au banii necesari pentru finalul acestui an, chiar dacă aceasta va duce deficitul bugetar la peste 8% din PIB”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor.

În fața tuturor acestor realități, primarul Dănuț Buhăescu se declară optimist în ceea ce privește șansa ca uricănenii care au dreptul la plata indemnizațiilor cuvenite persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora până la finalul anului, dar în același timp se declară dezamăgit de felul în care politicienii locali înțeleg să continue să încerce, prin minciună și dezinformare, manipularea cetățenilor. ”Îmi este greu să înțeleg ce motivează acest tip de atitudine, cu minciuni și mizerii aruncate în spațiul public, de unii oameni care se pretind politicieni, dar am convingerea că deja marea majoritate a locuitorilor din orașul Uricani s-au convins, atât în acest caz, cât și în multe altele, cine minte și cine are dreptate”, a conchis Dănuț Buhăescu.

Primarul orașului Uricani așteaptă acum cu mare interes decizia Guvernului privind rectificarea bugetară din 19 noiembrie și speră că aceasta va aduce și la Uricani banii necesari pentru plata integrală a drepturilor pentru peroanele cu handicap și pentru însoțitori. Așa cum este și legal, și moral, și necesar să se întâmple.