Valea Jiului aduce un nou mandat de senator pentru Cristian Resmeriță. Cum s-au împărțit voturile ?

Home Politică Valea Jiului aduce un nou mandat de senator pentru Cristian Resmeriță. Cum s-au împărțit voturile ?
Valea Jiului aduce un nou mandat de senator pentru Cristian Resmeriță. Cum s-au împărțit voturile ?

Valea Jiului și-a reconfirmat statutul de fief politic al PSD, nu doar în județul Hunedoara, ci și la nivel național, rezultatele alegerilor parlamentare obținute aici de social-democrați fiind printre cele mai bune din țară, mult peste media generală a partidului.

Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță a obținut, fără echivoc, un nou mandat de senator după ce Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare în toate cele șase localități din regiunea Văii Jiului, cu un scor general de 55,41%. Rezultatul obținut de PSD în Valea Jiului garantează și mandatul de deputat al candidatului social-democrat Natalia Elena Intotero, iar rezultatul bun al PSD în tot județul garantează din prima etapă de distribuire a mandatelor un loc în Camera Deputaților și pentru Ilie Toma.

Iată și primele rezultate ale alegerilor din cele  6 localități ale Văii Jiului, conform numărătorii paralele a unuia dintre partidele participante în alegeri:

ORAȘUL PETRILA: 

  • PSD – 66,4%
  • PNL – 8,4%
  • USRPLUS – 5,8%
  • PMP – 1,0%
  • PRO ROMANIA – 2,7%
  • UDMR – 1,5%

MUNICIPIUL LUPENI: 

  • PSD – 62,4%
  • PNL – 10,0%
  • USRPLUS – 6,4%
  • PMP – 1,6%
  • PRO ROMANIA – 2,7%
  • UDMR – 2,9%

ORAȘUL URICANI:

  • PSD – 59,8%
  • PNL – 12,7%
  • USRPLUS – 9,1%
  • PMP – 1,2%
  • PRO ROMANIA – 2,3%
  • UDMR – 0,7%

ORAȘUL ANINOASA:

  • PSD – 57,2%
  • PNL – 13,3%
  • USRPLUS – 4,6%
  • PMP – 2,4%
  • PRO ROMANIA – 4,6%
  • UDMR – 1,1%

MUNICIPIUL VULCAN:

  • PSD – 47,2%
  • PNL – 9,2%
  • USRPLUS – 10,8%
  • PMP – 2,0%
  • PRO ROMANIA – 12,3%
  • UDMR – 2,0%

MUNICIPIUL PETROȘANI:

  • PSD – 39,5%
  • PNL – 17,0%
  • USRPLUS – 12,4%
  • PMP – 2,1%
  • PRO ROMANIA – 6,3%
  • UDMR – 2,6%

”Sunt rezultate care confirmă încrederea cetățenilor în Partidul Social Democrat și ne arată, încă o dată, că PSD și noi, cei care am reprezentat partidul în Parlament, ne-am îndeplinit obiectivele asumate în fața cetățenilor care, prin votul lor de astăzi, ne-au reconfirmat încrederea lor pentru un nou mandat. Le mulțumesc tuturor locuitorilor din Valea Jiului, din județul Hunedoara și din România care au fost prezenți la vot, care ne-au acordat încrederea și votul lor și care au confirmat că PSD rămâne principalul partid în încrederea oamenilor. Personal, voi face în așa fel ca, încă din prima zi de mandat, să respect votul oamenilor, să-i reprezint așa cum se cuvine în Senatul României și, împreună cu ceilalți colegi din PSD, vom face tot ce stă în puterea noastră pentru a face auzită vocea majorității oamenilor din Valea Jiului și din județul Hunedoara în Parlament. Mulțumesc pentru încredere !”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.