Voluntarii SMURD trec în sfârșit, în rândul ISU

Home Administrație Voluntarii SMURD trec în sfârșit, în rândul ISU
Voluntarii SMURD trec în sfârșit, în rândul ISU

Finalul de an 2020 este unul cu un deznodământ fericit pentru voluntarii serviciilor de voluntari ai SMURD din mai multe județene, inclusiv din Hunedoara, care trec, în sfârșit în structura Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.

După cum se știe, în ultimii ani, salvatorii voluntari SMURD, care au funcționat în cadrul Asociației Salvital Hunedoara au trecut prin numeroase probleme, în special de ordin financiar, activitatea acestora fiind finanțată doar din cota de contribuție asumată de autoritățile locale și județene ale Salvital și din alte donații și sponsorizări. Cu toate că activitatea acestora a fost una la fel de solicitantă cu cea a salvatorilor din cadrul IGSU, nivelul de salarizare era unul mult mai mic, fapt c are a generat și o serie de proteste în rândul salvatorilor voluntari. Deși reprezentanții autorităților au încercat să găsească soluții pentru remedierea acestei situații, măsura concretă de rezolvare a problemei a venit după ce mai mulți parlamentari au inițiat în parlament un proiect de lege prin care voluntarii SMURD care funcționau în diverse structuri asociative civile în mai multe județe ale țării urmau să treacă în subordinea IGSU. Urmare a acestei inițiative, în acest an s-a născut legea care permite salvatorilor voluntari din cele 30 de structuri de tip Salvital să treacă în rândul personalului ISU din județele Hunedoara, Arad, Maramureș, Mureș și Sibiu.

În acest scop, ministrul de interne Marcel Vela a anunțat că a semnat, zilele trecute, ordinul prin care 338 de voluntari care interveneau în situații de urgență la nivelul județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu vor deveni oficial salvatori în cadrul inspectoratelor județene din subordinea MAI. ”Experiența acestor oameni nu poate fi pierdută, mai ales că ei dau siguranță comunităților din care fac parte. De aceea, am ales să ne implicăm și să facem tot posibilul ca ei să devină angajați permanenți ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență. Este un gest absolut firesc având în vedere că acești oameni sunt pregătiți pentru acțiunile în cazuri de urgență. Toți cunosc specificul zonelor de intervenție și, mai ales, știu că rapiditatea într-o astfel de situație poate face diferența între viață și moarte. Cu siguranță, ei vor contribui la salvarea multor vieți!”, a declarat ministrul Marcel Vela.