Europarlamentarii, hotărâți să examineze minuțios acordul de investiții UE-China

În prezent, asistăm la o relație comercială și de investiții între UE și China profund dezechilibrată, a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) după reuniunea Grupului de Monitorizare a relațiilor cu China al Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA) din Parlamentul European (PE) care s-a desfășurat online miercuri după-amiază. Întâlnirea europarlamentarilor din INTA a avut loc la scurt timp după anunțul președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitor la încheierea, după 7 ani, a negocierilor dintre UE și China pentru un acord comprehensiv de investiții (Comprehensive Agreement on Investment – CAI).

Iuliu Winkler, coordonator al Grupului de Monitorizare a relațiilor cu China și raportor permanent al INTA în dosarele UE-China, a salutat încheierea negocierilor politice pentru realizarea acordului de investiții și și-a exprimat speranța că acesta va contribui la reechilibrarea relației UE- China și va aduce beneficii substanțiale companiilor și investitorilor europeni.

”Sunt pe deplin angajat să particip în procesul de examinare minuțioasă, care se va desfășura în INTA, a acordului UE-China pentru a mă asigura că acesta este la înălțimea așteptărilor deputaților europeni în toate domeniile importante, inclusiv în privința accesului îmbunătățit la piață, a abordării practicilor care denaturează piața și concurența neloială, precum și a prevederilor legate de dezvoltarea durabilă, protecția climei și a mediului, de responsabilitatea socială a întreprinderilor și de drepturile lucrătorilor. Voi putea susține acest acord doar dacă va respecta poziția noastră în domeniile amintite deja. Vom urmări, de asemenea, în ce măsură acest acord este ușor de implementat. Deci, avem nevoie de mecanisme care să asigure claritatea și predictibilitatea aplicării. Parlamentul European trebuie să exercite un rol puternic în monitorizarea viitoarei puneri în aplicare a acordului și ne așteptăm ca și Comisia Europeană să își îndeplinească obligațiile în acest sens”, a declarat Winkler.

Europarlamentarul a precizat că dispozițiile acordului de investiții conțin și importante măsuri în domeniul comercial care au ca scop combaterea dezechilibrelor din relația bilaterală. ”Salut realizările substanțiale în ceea ce privește accesul pe piață și condițiile de concurență echitabilă, și anume regulile împotriva transferului forțat de tehnologii, obligațiile întreprinderilor de stat și normele de transparență pentru subvențiile de stat”, a adăugat Winkler, subliniind, încă odată, faptul că ”China este un partener strategic, dar și un competitor al UE” .

La reuniunea Grupului de Monitorizare UE-China, coordonată de deputatul european Iuliu Winkler, a participat și șeful echipei de negociatori din partea Comisiei Europene care i-a informat pe participanți cu privire la acordul de investiții.

În 2019, potrivit datelor Eurostat, UE a exportat bunuri în valoare de circa 198 de miliarde de euro către China, iar valoarea importurile din această țară a fost de 362 de miliarde de euro.  Deficitul comercial în relația cu China se ridică la 2% din PIB-ul cumulat al UE.