

Vicepresedinte AMR, Tiberiu Iacob Ridzi a venit în completarea, fiind de părere că locuințele informale reprezintă o problemă în aplicarea noului pachet de măsuri, apreciind că situația fiecărui potențial beneficiar ar trebui verificată prin anchete sociale. În ceea ce privește subiectul legat de valoarea declarata a chiriilor, discutat în cadrul acestei întâlniri, Tiberiu Iacob Ridzi a arătat că aceasta ar putea fi stabilită printr-un indicator în funcție de zona în care se află.
La propunerea primarilor de municipii, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Muncii au mai fost discutate și probleme legate de vaccinarea Anticovid și Legea salarizării personalului din administrație.