USR are un nou președinte la Filiala din orașul Petrila

Home Politică USR are un nou președinte la Filiala din orașul Petrila
USR are un nou președinte la Filiala din orașul Petrila

Alegerile organizate la finalul acestei săptămâni în cadrul Organizației locale Petrila a USR l-a adus în fruntea acestei organizații politice pe tânărul inginer Adrian Oprițescu.

Acesta este inginer în cadrul E.M.Lonea, unde și-a început activitatea profesională în anul 1992. Este căsătorit și are doi copii, iar în rândul pasiunilor sale se numără sportul. Acesta a declarat că a luat decizia de a intra în viața politică pentru că are idei, are o viziune, dar și dorință de muncă. ”Sunt de părere că județul Hunedoara este o destinație turistică fabuloasă, cu un potențial extraordinar: fie că vorbim de turism religios, fie că aducem în discuție patrimoniul istoric (indiscutabil, AVEM cu ce să ne mândrim!) sau speologia explorativă. Chiar avem cu ce, trebuie doar să știm cum să punem în valoare aceste bogății!”, spune Adrian Oprițescu.

Noul lider al USR Petrila este de părere că, în acest scop, la nivelul Văii Jiului, turismul trebuie abordat și făcut altfel, iar proiectele de dezvoltare a infrastructurii publice locale precum și cele de dezvoltare a stațiunilor turistice din Parâng, Straja și Pasul Vîlcan trebuie să devină o prioritate a tuturor celor care doresc dezvoltarea Văii Jiului. ”Personal „voi pune la bătaie” toate calitățile care mă definesc ca om, conducător sau sportiv pentru a transforma aceste idei scrise în realități concrete. Mulțumesc pentru voturile acordate și sunt încrezător că împreună vom face lucruri extraordinare!”, a mai spus Alexandru Oprițescu, președintele USR Petrila.