Universitatea din Petroșani analizează modul în care se va derula activitatea didactică în semestrul al doilea al anului universitar

Home Educație Universitatea din Petroșani analizează modul în care se va derula activitatea didactică în semestrul al doilea al anului universitar
Universitatea din Petroșani analizează modul în care se va derula activitatea didactică în semestrul al doilea al anului universitar

Prima sesiune universitară din acest an de la Universitatea din Petroșani s-a încheiat, iar studenții se află acum într-o binemeritată vacanță. La toate cele trei facultăți din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului, examenele din cadrul sesiunii de iarnă s-au desfășurat exclusiv on-line. Cu toate acestea, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază că examenele au decurs foarte bine, având în vedere faptul că interacțiunea dintre studenți și cadrele didactice a fost asigurată prin intermediul platformei educaționale speciale achiziționată de Universitatea din Petroșani încă de anul trecut. ”Platforma noastră educațională, pe care am achiziționat-o încă de la debutul pandemiei și pe care am reușit să desfășurăm în mare parte activitățile didactice funcționează, din fericire, foarte bine. Acest lucru ne-a permis să putem organiza, în foarte bune condiții, și această primă sesiune de examene din actualul an universitar, exclusiv în mediul on-line. Și studenții noștri s-au familiarizat cu această platformă și rezultatele bune pe care le avem după această sesiune de examene demonstrează în mod categoric acest lucru”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

Chiar și în aceste condiții, rectorul Universității din Petroșani spune că, în această perioadă, împreună cu colegii din Consiliul de Administrație și din Senat, cu decanatele de la cele trei facultăți componente, dar și cu alți factori de decizie, sunt analizate modalitățile în care se vor putea derula activitățile didactice în semestrul al doilea. ”Sigur că și noi, dar și studenții noștri, ne dorim să revenim în amfiteatre, în laboratoare, în sălile de curs și de practică. În această perioadă, analizăm atent toate scenariile posibile, urmând să luăm, în zilele următoare, și o decizie cu privire la modul în care se va desfășura activitatea academică din semestrul al doilea. Este clar că punem înainte de orice accept pe siguranța sănătății și din acest motiv trebuie să acționăm cu prudență. Pandemia încă nu este sub control dar se întrevăd tot mai mult șanse de a o învinge. O bună parte din colegi s-au înscris deja pe listele pentru vaccinare și au fost deja programați pentru efectuarea vaccinului. Urmărim însă și ceilalți indicatori de referință – cazurile zilnice de infectare comunicate de autorități, situația după redeschiderea școlilor din învățământul preuniversitar etc. – discutăm și vedem și măsurile pe care le preconizează colegii din celelalte centre universitare și vom lua o decizie în consecință”, spune rectorul Radu Sorin.

În principiu, acesta înclină să creadă că cel mai probabil și la Universitatea din Petroșani se va adopta un scenariu hibrid. Acest lucru înseamnă că o parte din activitățile educaționale se vor derula cu prezența fizică, față în față, a studenților și cadrelor didactice, în Universitate și o parte urmând să se deruleze în continuare în mediul on-line. ”Este evident faptul că, în mod special, în cadrul profilurilor tehnice, nevoia activităților practice ale studenților, efectuarea laboratoarelor, este esențială pentru o cât mai bună pregătire a acestora. Ingineria presupune pe lângă o laborioasă activitate teoretică și latura activităților practice, iar acest lucru nu poate fi realizat în mediul on-line. De aceea, în opinia mea, cel puțin pentru efectuarea laboratoarelor și activităților de pregătire practică a studenților, aceștia trebuie să revină fizic la școală. În ceea ce privește predarea materiei de curs, experiența din ultimul an a dovedit că la nivelul instituției noastre, acest lucru se poate face la fel de bine și de la distanță, prin intermediul platformei educaționale de care dispune Universitatea noastră”, apreciază prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

O situație aparte în derularea programelor de studii o reprezintă și programele de parteneriat și schimb de exoperiență de tip Erasmus, care sunt foarte apreciate de studenți. În anul 2020, chiar și în condițiile pandemiei, Universitatea din Petroșani a reușit să deruleze cu succes câteva mobilități. Rectorul Radu Sorin își exprimă speranța ca, în continuare, programul de mobilități Erasmus+ să aducă studenților de la Universitatea din Petroșani posibilitatea de a se deplasa, pentru stagii de pregătire, la universități partenere, îndeosebi în țările în care nu este necesară prezentarea de teste PCR sau chiar de certificate de vaccinare. ”În lunile octombrie-noiembrie 2020, am avut studenți care au participat la programe de mobilitate în Polonia, Franța, Spania. Ne dorim ca și anul acesta, în urma selecției care va avea loc în cursul acestei săptămâni, să putem derula cât mai multe mobilități din programul pe care-l avem la dispoziție. Sunt solicitări pentru țări precum Polonia, Spania, Franța, Italia, Germania, Grecia sau Turcia. Desigur, trebuie să vedem cum evoluează pandemia în toate aceste țări și care sunt regulile pe care aceste țări le impun pentru studenții străini”, a mai punctat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.