Punct final în protestul din Valea Jiului: ”Cinste lor, minerilor !”

Home Stiri la zi Punct final în protestul din Valea Jiului: ”Cinste lor, minerilor !”
Punct final în protestul din Valea Jiului: ”Cinste lor, minerilor !”

Luni, 22 februarie 2019, ora 19,30 – punct final în protestul minerilor din Valea Jiului. După aproape o săptămână petrecută în subteranul Minei Lupeni, unde au decis să se autoblocheze în semn de protest pentru neplata la timp a salariilor și altor drepturi, minerii au renunțat la această formă radicală de protest și au revenit la suprafață. Aceștia au fost întâmpinați de membri ai familiilor lor, dar și de alți ortaci și de mulți cetățeni ai Văii Jiului, care i-au aplaudat, scandând: ”Cinste lor, cinste lor, minerilor !”

Răspunsul lor a fost același ca de fiecare dată când ies din mină: ”Noroc bun !” Dar pe chipurile lor se putea citi chinul și oboseala acumulate după atâtea zile și nopți pe care le-au petrecut în adâncul pământului, dar și bucuria revederii cu cei dragi și mândria de a fi reușit să determine autoritățile guvernamentale să le ia în considerare doleanțele și de a fi reușit să sensibilizeze o țară întreagă.

Ceea ce-și doresc acum protestatarii din Valea Jiului este să se întoarcă la muncă iar statul român să-și respecte angajamentele asumate față de ei. Minerii își doresc de asemenea ca oamenii politici, indiferent cărui partid îi aparțin, să-și transforme de-acum înainte susținerea declarativă pe care le-au arătat-o în tot atâtea acțiuni menite să asigure un viitor oamenilor din Valea Jiului. Este ”Norocul bun!” de care acești oameni dar și întreaga Vale a Jiului are nevoie mai mult ca niciodată…