Cristian Resmeriță: ”Guvernanții nu au înțeles că Programul Național pentru Redresare și Reziliență nu este ”iepurașul de Paște”, ci trebuie să fie o viziune de relansare a României după pandemie”

Home Politică Cristian Resmeriță: ”Guvernanții nu au înțeles că Programul Național pentru Redresare și Reziliență nu este ”iepurașul de Paște”, ci trebuie să fie o viziune de relansare a României după pandemie”
Cristian Resmeriță: ”Guvernanții nu au înțeles că Programul Național pentru Redresare și Reziliență nu este ”iepurașul de Paște”, ci trebuie să fie o viziune de relansare a României după pandemie”

Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță apreciază că efectele nefaste ale pandemiei Covid-19, care pare de nestăvilit, dar mai ales efectele din ce în ce mai vizibile ale crizei economice din România nu arată altceva decât haosul generalizat care s-a instalat aproape la toate nivelurile de conducere, după preluarea puterii guvernamentale de către actuala Coaliție politică de dreapta. Acesta atrage în același timp atenția că România riscă să piardă și oportunitatea de a valorifica în mod eficient sprijinul post-pandemie pe care Uniunea Europeană îl pune la dispoziția statelor membre în cadrul unui generos plan financiar de refacere a economiei.

”Programul Național pentru Redresare și Reziliență prezentat de către Guvernul Câțu nu este, din păcate, nimic altceva decât un copy-paste al proiectelor deja existente în sertarele de la diverse ministere. Guvernanții nu au înțeles că PNRR nu poate fi “iepurașul de Paște” al partidelor de guvernământ pentru satisfacerea obiectivelor electorale, ci trebuie să constituie o viziune de relansare pentru România în perioada care urmează aceste pandemii”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta arată că programul propus de Guvern este unul ultra-birocratizat, un plan care nu poate fi implementat până la finalul lunii august 2026. Senatorul social-democrat atrage atenția că multe dintre aceste proiecte existau deja la momentul redactării PNRR, unele fiind chiar finanțate din fondurile europene, pe axele aflate în derulare. ”Avem primari PSD cu proiecte foarte bune și multe, care nu pot fi oprite sau întoarse și nu vrem să ajungem la chestii penale, însă nu excludem nici astfel de situații, dacă resursele financiare din PNRR nu vor fi utilizate cu responsabilitate, în toate zonele țării, fără influență politică așa cum s-au repartizat fondurile guvernamentale”, spune Cristian Resmeriță.

În același timp, senatorul PSD de Hunedoara atrage atenția că situația economică și socială din județ și din toată țara sa deteriorat nu doar ca urmare a pandemiei sanitare, ci mai ales ca efect al numirilor politice făcute de PNL și USR-PLUS. ”Numirile politice la nivel de țară a unor oameni care nu au pregătirea necesară pentru a conduce ministere, instituții, companii, agenții ș.a.m.d. se  văd acum. Și la PSD unii oamenii au mai greșit, dar noi, niciodată nu am pus oameni care să nu fie pregătiți sau să producă ”pagube” ca acum la Deva, când  zeci de oameni tremură de frig în case, ci am promovat niște oameni care nu au dezamăgit. Din păcate, în prezent, noi, la nivel de țară suntem într-un haos total ! Avem un Executiv în care sunt trei guverne într-unul singur. Nu vedem decât circ și certuri între cei din Coaliția PNL-USR-UDMR, între membri ai guvernului și parlamentari. Vedem zi de zi cum se formează grupuri și au anumite interese, dar nu au puterea de a ieși și discuta cu oamenii, așa cum nu au curajul de a dialoga nici măcar în Parlament. Vreau să vă spun că pentru mine ceea ce se întâmplă acum în Parlamentul României, este o mare dezamăgire. Sunt parlamentar la al treilea mandat și cred cu toată convingerea că pandemia nu trebuie să ne țină departe de datoria pe care o avem față de cei care ne-au ales. Eu vreau să muncesc în sală, la comisiile parlamentare din care fac parte, pentru că doar dacă sunt prezent în plen și există dezbatere, pot transmite anumite probleme ale oamenilor pe care-i reprezint. Cei de la Putere însă ne țin acasă, să obligă să intrăm online în ședințele de lucru de la Parlament, ori pentru mine asta este o vrăjeală”, spune senatorul Cristian Resmeriță.

Cu toate că nu se declară împotriva măsurilor de restricție necesare în conjunctura epidemiologică actuală, senatorul Cristian Resmeriță este de părere că, până și în acest domeniu, ”ceva e putred” la mijloc, din moment ce, așa cum acuză acum chiar ministrul Sănătății, PNL ar fi măsluit cifrele pandemiei în preajma alegerilor din anul precedent. ”Eu nu pot să comentez aceste informații, pentru că nu am mai multe informații decât ceea ce am văzut la televizor. Ați văzut, desigur că, în general, nu comentez situații care vin de zone de activitate în care nu am suficientă expertiză. Dar cred că și în ceea ce privește pandemia Covid-19 Guvernul ar fi trebuit să asculte părerile specialiștilor. Nu poți să ignori punctele de vedere ale unor reputați doctori precum Adrian Streinu-Cercel sau Alexandru Rafila doar pentru că dumnealor au ales să facă parte din echipa politică a PSD. Nu știu, dar poate și această ignoranță este o cauză a problemelor cu care ne confruntăm în prezent”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta promite însă că, indiferent de constrângerile pe care le simte și în activitatea sa parlamentară, ca senator ales în județul Hunedoara, va continua să fie prezent în mijlocul oamenilor și va încerca să se implice în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile din această zonă a țării.