Ambulanța pentru monumente lansează un S.O.S. pentru salvarea bisericii medievale de la Gurasada

Home Cultură Ambulanța pentru monumente lansează un S.O.S. pentru salvarea bisericii medievale de la Gurasada
Ambulanța pentru monumente lansează un S.O.S. pentru salvarea bisericii medievale de la Gurasada

”Ambulanța pentru monumente” a început o campanie importantă de strângere de fonduri prin RUF – Romanian United Fund pentru salvarea uneia dintre cele mai importante monumente istorice din România – Biserica medieval de la Gurasada, din județul Hunedoara, simbol al artei medievale creștine și al identității naționale. Monumentele pe care voluntarii proiectului ”Ambulanța pentru monumente” doresc să le salveze și unde aceștia nu beneficiază de un sprijin de la instituții, autorități și comunități locale sunt excepții.

Iată că acest lucru se întâmplă însă cu biserica din Gurasada, pe a cărei pictură foarte valoroasă plouă de ceva vreme prin acoperișul clădirii, care a cedat. ”Doar prin donații private și implicarea tuturor celor cărora le pasă cu adevărat de identitatea culturală mai putem salva această micuță bijuterie de secol XIII care se află pe lista tentativă UNESCO a României și de care se pare că nu-i pasă nimănui”, arată reprezentanții acestei asociații.

În acest scop, este nevoie de strângerea sumei de 234.700 Lei pentru achiziționarea unei tipologii de șindrilă din stejar unică și dificil de confecționat, plata meșterilor și acoperirea costurilor de cazare și masă pentru voluntari. Până în momentul de față s-a strâns suma de 30.000 de lei prin bunăvoința donatorilor privați, suma care acoperă o parte din șindrilă. Lucrările sunt programate pentru perioada 7 septembrie – 7 octombrie 2021.

Mai multe detalii vedeți aici: https://youtu.be/-j0FJ1aFQLk

Ambulanța pentru Monumente este un proiect inițiat în 2016 de către Asociația Monumentum și dezvoltat de către o serie de organizații existente sau nou create din domeniul patrimoniului, cu activitate independentă în mai multe regiuni ale României și prin intermediul cărora s-au salvat de la degradare ireversibilă peste 50 de monumente istorice.

Donațiile se pot face pe Facebook accesând linkul următor:
: https://www.facebook.com/donate/1140427259727453/ dar și direct, în contul Asociației Monumentum cu specificația GURASADA.

IBAN: RO46RNCB0227141236620001

Cod SWIFT: RNCBROBU

Nume bancă: BCR SUCURSALA JUDEȚEANĂ SIBIU

Adresă bancă: STR. EMIL CIORAN, NR. 1, SIBIU

Nume: ASOCIAȚIA MONUMENTUM

Adresă: COM. ALȚÂNA, NR. 557, SIBIU, ROMANIA