Municipiul Petroșani iese marți, 6 aprilie, din carantină

Marți, 6 aprilie 2021 începând ora 8.00, municipiul Petroșani iese din carantină, măsura nefiind prelungită de autorități, ca urmare a scăderii constante a incidenței cazurilor de COVID – 19.

După cum se știe, municipiul Petroșani a intrat în carantină în data de 23 martie, de la ora 8.00 – în urma unui ordin al șefului DSU, la propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență – imediat după ce incidența cazurilor a trecut de 6 la mia de locuitori. La vremea respectivă, măsura a fost criticată de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care a considerat-o drept una pripită și incorectă față de cetățenii Petroșaniului, în comparație cu situația altor localități din țară, aflate în situații similare sau chiar mai grave în ceea ce privește incidența cazurilor Covid-19. Atunci, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a solicitat inclusiv demisia șefului DSP Hunedoara și a prefectului județului.

Între timp, demersurile făcute de primarul Tiberiu Iacob Ridzi în vederea ridicării caratinei de la Petroșani, cu toate că s-au bucurat la nivel declarativ de sprijin din partea autorităților competente, mai ales că evoluția cazurilor Covid-19 s-au situat într-un continuu trend descendent, nu s-au materializat. ”În urma demersurilor pe care le-am făcut, încă de vineri dimineața Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a solicitat avizul Institutul Național de Sănătate Publică pentru scoaterea din carantină a municipiului Petroșani, ca urmare a scăderii incidenței cazurilor de COVID – 19 sub 6 la mie mai multe zile la rând, însă acest aviz nu a venit nici la această oră. Din păcate, mult mai prompți s-au dovedit a fi cei de la INSP în momentul instituirii acestei măsuri. Așa cum am precizat încă de la început, de la instituirea măsurii carantinării pentru municipiul Petroșani, nu sunt împotriva carantinei ca măsură de protecție sanitară, dar, în cazul municipiului Petroșani consider că s-a acționat nedrept și în mod pripit. Petroșaniul a intrat în carantină la o incidență de 6,01 la mie, deși în cazul altor localități această măsură s-a luat la o incidență mult mai mare sau nu a fost instituită deloc”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La finalul unei perioade de două săptămâni cu foarte multe restricții, primarul Tiberiu Iacob Ridzi le mulțumește locuitorilor municipiului Petroșani că au înțeles să respecte măsurile dispuse de autoritățile sanitare și că au dat dovadă de responsabilitate.

Cu toate că de marți, 6 aprilie, municipiul Petroșani iese din carantină, acesta rămâne în continuare în scenariul roșu, cu o incidență a cazurilor de peste 3 la mie, motiv pentru care reprezentanții autorităților locale atrag atenția că este necesară respectarea în continuare a normelor instituite la nivel național, cu privire la combaterea virusului Covid-19.