”Ziua Pământului” omagiată de Facultatea de Mine de la Petroșani

Home Educație ”Ziua Pământului” omagiată de Facultatea de Mine de la Petroșani
”Ziua Pământului” omagiată de Facultatea de Mine de la Petroșani

În 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca Sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate sustenabilă, evenimentul fiind cunoscut peste tot în lume drept ”Ziua Pământului”.

Facultatea de Mine din cadrul Universității din Petroșani, prin intermediul programelor de studii pe care le gestionează, militează continuu pentru asigurarea calității vieții și a securității muncii prin exploatarea durabilă a resurselor într-o societate responsabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde al planetei noastre.

Alături de organizațiile studențești din Universitatea din Petroșani și împreună cu partenerii S.C. SUPERCOM S.A. si A.D.I.S.I.G.D. Hunedoara, studenți și cadre didactice de la Facultatea de Mine vor face parte din echipele de voluntari care astăzi, de Ziua Pământului,  vor fi prezenți, începând cu orele 13:00, în mijlocul cetățenilor Municipiului Petroșani într-o amplă campanie de conștientizare a necesității colectării selective și reciclării deșeurilor.

În contextul acelorași deziderate se înscrie și unul dintre evenimentele studențești de tradiție derulate sub egida Facultății de Mine a Universității din Petroșani. Este vorba despre simpozionul național studențesc ”Geoecologia”, eveniment ajuns în fața ediției cu numărul XVIII. Acesta va avea loc în perioada 6-7 mai 2021, în sistem on-line și, după cum arată conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, declanul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, continuă nu doar o frumoasă tradiţie ci le oferă, totodată, studenţilor cercetători în domeniile geologiei, ingineriei mediului, valorificării deșeurilor, ingineriei civile-topografiei-cadastrului, ingineriei economice, ingineriei şi managementului calităţii, ingineriei miniere și ingineriei securității în industrie, un nou prilej de confruntare pe tărâmul ştiinţei.