Situația actuală din mineritul Văii Jiului și posibilele soluții legislative și economice prin care aceștia pot beneficia în continuare de sprijinul Guvernului au fost temele principale ale discuțiilor care au avut loc joi, 22 aprilie 2021 la Petroșani, în cadrul întâlnirii pe care ministrul Muncii, Raluca Turcan a avut-o cu administratorul special al CEH, Cristian Roșu și cu liderii Sindicatului Muntele, Alin Sin (președinte executiv), Lucian Enculescu (sindicat EM Livezeni), Oliver Buruiană (sindicat EM Livezeni), Marian Iriza (sindicat EM Vulcan), Cristian Tabarcea (sindicat EM Lonea), Cosmin Stoica (sindicat EM Lupeni), Dorin Vezure (sindicat Prestserv), Adrian Munteanu (sindicat Uzina Paroșeni), respectiv Ioan Hortopan (Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului).
”Știu că în Valea Jiului s-au perindat mulți politicieni și oamenii din zonă sunt sătui de promisiuni. Sunt conștientă de acest lucru, pentru că problemele din Valea Jiului nu au apărut nici astăzi, nici lunile trecute, ci ele s-au acumulat în timp și în loc să se rezolve, s-au agravat. Dar și printre politicieni există oameni și oameni și cred că există suficiente argumente pentru toți cei cu care am discutat, să se fi convins că și eu și colegii mei, suntem altfel de politicieni. Pentru că de fiecare dată am discutat despre soluții și inclusiv astăzi, cu reprezentanții minerilor, am discutat și am venit cu soluții concrete. Pe termen scurt, avem în vedere modificări ale legislației pentru a le putea oferi, ca și până acum, sprijin financiar. Am stabilit cu reprezentanții minerilor să discutăm propuneri concrete în acest sens, într-o nouă întâlnire care va avea loc săptămâna viitoare la minister”, a declarat ministrul Raluca Turcan.
Aceasta a reamintit faptul că din luna februarie până acum, conform acordului încheiat la Ministerul Muncii cu reprezentanții minerilor, au fost plătite peste 34 de milioane de lei pentru salariile restante ale minerilor și alte peste 9 milioane de lei pentru tichetele de masă și transport. Aceasta a arătat însă că termenul pentru care, potrivit legislației europene, Ministerul Muncii poate acorda această formă de sprijin este de cel mult 3 luni calendaristice. ”Pentru că noi am început acest program de ajutor pentru plata salariilor minerilor undeva la jumătatea lunii februarie, in acest interval am putut face 5 plăți și trebuie să găsim acum, o soluție legislativă pentru a putea face și cea de-a șasea plată către mineri, urmând ca apoi, împreună cu sindicatele și cu Ministerul Energiei să căutăm cele mai bune soluții pentru că, din păcate, dificultățile oamenilor din zonă nu se încheie aici și am profitat de întâlnirea de astăzi pentru a identifica modalități de sprijin și în viitor. Nu avem decât o singură cale de urmat pentru a crește nivelul de trai în Valea Jiului, să încercăm să creăm dezvoltare, iar angajații afectați de închiderea minelor să fie direcționați către alte activități, prin reconversie, dar mai ales, prin investiții”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.
În plan concret, ministrul Muncii apreciază că nu poate face promisiuni, tocmai pentru că luarea unor decizii concrete este dependentă de mai mulți factori. Cu toate acestea, Raluca Turcan se declară convinsă că, după discuțiile care vor avea lor pe marginea restructurării CEH și în săptămâna care urmează, cei în măsură vor adopta deciziile corecte și așteptate de mineri și energeticieni. ”Am stabilit cu reprezentanții minerilor să discutăm propuneri concrete în acest sens, într-o nouă întâlnire care va avea loc săptămâna viitoare la minister. Pe termen mediu și lung, ne propunem ca, împreună cu autoritățile locale, să identificăm soluții pentru atragerea investițiilor prin acordarea unor facilități. În al treilea rând, avem în vedere atragerea finanțării europene prin Fondul pentru o tranziție justă, pentru dezvoltarea Văii Jiului. Împreună cu AJOFM Hunedoara, am evaluat deja programele de reconversie și specializările pentru care există o cerere în zonă, dar suntem deciși să identificăm și alte oportunități”, explică Raluca Turcan.
În altă ordine de idei, ministrul Muncii dă asigurări că sprijinul acordat mediului economic din Hunedoara va continua și va permite firmelor să depășească perioada economică dificilă generată de pandemie și să își repornească activitatea, cu efecte și pe partea de ocupare. Raluca Turcan a arătat că doar în cursul anului trecut, prin plata șomajului tehnic au fost salvate peste 56 000 de locuri de muncă, suma plătită fiind de peste 68 de milioane de lei, iar anul acesta pentru aproape 4 000 de beneficiari de șomaj tehnic, pentru care am plătit peste 6 milioane de lei.