Regulamentul UE pentru mineralele de conflict produce efecte

Home Economie Regulamentul UE pentru mineralele de conflict produce efecte
Regulamentul UE pentru mineralele de conflict produce efecte

Experiența ne arată că implementarea Regulamentului european pentru mineralele care provin din zone de conflict a început cu succes și produce deja efecte, consideră europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE), cel care a fost raportorul Parlamentului European (PE) în acest dosar.

”La jumătate de an de la intrare în vigoare, regulamentul european începe să producă efecte. Cel mai important scop al PE este acela de a schimba în bine viața oamenilor din țările măcinate de conflicte interne, iar regulamentul are capacitatea de a împlini acest obiectiv dacă vom continua să colaborăm cu instituțiile din țările terțe și dacă vom încuraja industriile europene să se comporte responsabil”, a afirmat deputatul european în cadrul unui dialog on-line  găzduit, luni după-amiază, de președintele Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a PE, Bernd Lange, și care a fost organizat de Fundația Friderich Ebert. La dialogul Bruxelles – Kinshasa au participat reprezentanți ai Consiliului Economic și Social din Republica Democratică Congo (RDC), ai Reprezentanței UE în RDC, ai asociațiilor industriale europene și societății civile care acționează în plan global.

”Ca raportor în dosarul referitor la mineralele din zonele de conflict am avut ca prioritate implementarea regulamentului european în țările terțe, ajutând comunitățile locale să elimine încălcările drepturilor omului și exploatarea care sunt frecvente în sectorul extractiv din zonele de conflict și statele eșuate. Dialogul cu partenerii din RDC a confirmat faptul că buna guvernare este un element esențial pentru atingerea acestor obiective. De aceea, UE va trebui să acționeze în continuare atât la nivelul serviciului diplomatic european, cât și prin intermediul politicilor de dezvoltare pentru implementarea unor programe concrete. Statele măcinate de conflict sunt de cele mai multe ori state eșuate, în cazul cărora nivelul regional și local al guvernării trebuie consolidat. Este, de asemenea, foarte importantă colaborare cu societatea civilă, iar UE trebuie să continue programele de asistență care susțin societatea civilă și întăresc capacitatea de acțiune a acesteia”, a declarat Iuliu Winkler.

Potrivit acestuia, experiența din UE arată că implementarea Regulamentului cu privire la mineralele  care provin din zone de conflict a început cu succes, majoritatea autorităților naționale de implementare funcționează deja, iar companiile europene au început să construiască inițiative comune, scheme de colaborare în vederea transparentizării lanțurilor de aprovizionare și a verificării originii mineralelor și metalelor care sunt importate în UE.

”Este important pentru viitor ca instituțiile UE să crească eficiența colaborării în două direcții: colaborarea cu actorii economici în interiorul Uniunii pentru a-i ajuta să aplice corect regulamentul și colaborarea cu actorii  din țările terțe pentru a crește capacitatea acestora de a reforma sectorul minier cu scopul eliminării abuzurilor în cazul drepturilor omului și pentru a crește bunăstarea și securitatea propriilor cetățeni”, a mai spus Winkler.

Raportul europarlamentarului UDMR a fost adoptat în PE în martie 2017, iar la scurtă vreme a intrat în vigoare. Conform regulamentului, actorii economici și instituțiile statelor membre au avut o perioadă de pregătire în vederea aplicării regulamentului de la 1 ianuarie 2021.

La momentul adoptării în plenul PE a regulamentului, Winkler declara că principalul scop al acestuia este ruperea legăturii dintre activitățile economice, minerit și comerțul cu staniu, tantal, tungsten și aur și finanțarea conflictelor armate cu banii obținuți din aceste activități. El anunța, totodată, și faptul că PE va monitoriza cu atenție implementarea regulamentului de către companiile europene, prin rapoartele periodice pe care CE le va prezenta. Europarlamentarii au posibilitatea, în funcție de efectele pe care aplicarea regulamentului le generează, să intervină și ajusteze prevederile acestuia.