Programul de disponibilizare al salariaților CEH intră în aplicare

Home Economie Programul de disponibilizare al salariaților CEH intră în aplicare

Începând de luni, 28 iunie 2021 persoanele din cadrul sucursalelor miniere și energetice ale Complexului Energetic Hunedoara, pentru care a fost aprobată cererea de disponibilizare, intră în preaviz, urmând ca în cursul lunii iulie să fie concediați.

În acest scop, Guvernul a aprobat în ședința de săptămâna trecută ordonanța care prevede măsurile de protecție socială pentru angajații care se vor disponibiliza de la Complexul Energetic Hunedoara. Administratorul special al companiei, Cristian Roșu, apreciază că odată cu adoptarea acestui act normativ, restructurarea CEH și proiectul de înființare a unei noi companii energetice în Valea Jiului fac un pas înainte. ”Toti cei disponibilizati vor beneficia de plati compensatorii si venituri în completare stabilite diferentiat pana la 24 luni, respectiv 48 de luni. Conditiile legale fiind îndeplinite, au fost deja emise și notificările de înștiințare pentru cei înscriși la ordonanță, iar preavizul începe de luni, 28 iunie. Durata preavizului este de 20 zile lucrătoare. În aceasta perioada se pot efectua și concedii de odihnă, însă trebuie să fac precizarea că pentru eventualele concedii medicale („foi de boala”), nu se calculează zile de preaviz efectuat”, a declarat Cristian Roșu, administratorul special al CEH.

Primul Ministru Florin Cîțu apreciază că măsura disponibilizării de personal vine în contextul obligațiilor asumate de România în acordurile europene privind politicile de mediu ale Uniunii Europene, iar Guvernul are întreaga determinare pentru a găsi soluții de protecție socială a angajaților care vor fi afectați și a familiilor acestora. ”Am adoptat în Guvern o ordonanţă de urgență prin care modificăm Ordonanța 69/2019. Este vorba de categoriile de persoane disponibilizate – vorbim de cele din Valea Jiului sau din zona minieră – care să beneficieze de măsuri de protecție socială, din cadrul operatorilor economici care sunt afectați de politica de decarbonare a Uniunii Europene întrucât utilizează combustibili fosili, precum și persoanele care urmează a fi disponibilizate din cadrul exploatărilor miniere de uraniu neperformante din cadrul Companiei Naționale a Uraniului SA. Este un program pe care l-am prezentat deja, care se derulează până în 2030, și prin acest act normativ începem și alocăm sumele respective pentru persoanele disponibilizate. Repet, este vorba de politica de decarbonare a Uniunii Europene, de aceea avem aceste disponibilizări în aceste zone”, a declarat premierul Florin Cîțu.

În acest moment, numărul estimat de persoane care urmează să fie disponibilizate până în anul 2025 este de 9.000 de persoane, din care 2.239 de la societatea Complex Energetic Hunedoara și 282 de persoane la Compania Națională a Uraniului, 6.484 de persoane la societatea Complexul Energetic Oltenia.