Orașul Petrila va beneficia de iluminat public modern

Home Administrație Orașul Petrila va beneficia de iluminat public modern
Orașul Petrila va beneficia de iluminat public modern

Un nou proiect finanțat cu fonduri europene, pe care autoritățile locale de la Petrila și Agenția de Dezvoltare Regională Vest Timișoara l-au semnat la finalul lunii iunie 2021, va contribui la îmbunătățirea calității iluminatului public din această localitate.

Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, implementarea acestui proiect înseamnă modernizarea rețelei publice de iluminat și extinderea acestuia pe o lungime totală de 87 de kilometri. ”Vor fi montate aproape 2.400 de aparate de iluminat cu LED, echipate cu sistem de telegestiune, iar alte peste 1.800 de astfel de aparate de iluminat le vor înlocui pe cele vechi. În plus, 477 aparate noi se vor monta pe stâlpii din extinderile care se vor realiza pe Bd. Republicii, cartierul 8 Martie, pe Drumul de Centură şi străzile Al. Sahia, I.D.Sârbu, Minei, Muncii, Mihail Sadoveanu, Prundului, Progresului, Privighetorii, Parângului, Tudor Vladimirescu, Grădiştei, Înfrăţirii, 1 Mai – Progresului. 42 aparate noi se vor monta pe stâlpii de la trecerile de pietoni, două aparate noi se vor monta pe kiturile fotovoltaice iar rețeaua de iluminat public va fi extinsă prin montarea a 512 stâlpi”, informează primarul Vasile Jurca.

Proiectul este implementat de Primăria orașului Petrila, prin Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon și are o valoare de aproape 23 milioane lei, dintre care 22,4 milioane, bani nerambursabili.

Proiectul are o durată de implementare de 30 de luni.