In Memoriam Liviu Gherghin, Premii de excelență pentru tineri merituoși și talentați ai comunității din Valea Jiului

Home Cultură In Memoriam Liviu Gherghin, Premii de excelență pentru tineri merituoși și talentați ai comunității din Valea Jiului
In Memoriam Liviu Gherghin, Premii de excelență pentru tineri merituoși și talentați ai comunității din Valea Jiului

Deși s-a scurs deja o vreme de la trecerea în eternitate a lui Liviu Gherghin, cunoscutul notar public din Valea Jiului, personalitatea acestuia, amintirile neprețuite ale valorosului său grup de prieteni au rămas la fel de vii în memoria acestora, care și-au propus să transforme durerea pierderii acestui om de excepție într-un sentiment al bucuriei de a duce la bun sfârșit dorințele acestuia. Cei care l-au cunoscut pe Liviu Gherghin mai bine știu că implicarea acestuia în viața comunității era, pe cât de discretă, pe atât de relevantă. O seamă de evenimente (mai mult sau puțin publice, mai mult sau mai puțin private) s-au bucurat, de-a lungul anilor, de implicarea trup și suflet a lui Liviu Gherghin, în dorința acestuia de a acționa pentru ca valori precum istoria sau tradițiile Văii Jiului să fie cunoscute și recunoscute. Tot așa, aproape peste tot unde oamenii și-au dat mâna într-un scop nobil, fie el de natură umanitară sau caritabilă, prin intermediul unor structuri asociative, oficiale sau neoficiale, Liviu Gherghin era întotdeauna prezent, pentru a susține idei și oameni, în special copii și tineri de certă valoare, în drumul lor în viață. Toate aceste fapte și atitudini au făcut ca Liviu Gherghin să rămână un punct de reper pentru ceea ce înseamnă cu adevărat să fi dedicat nu doar profesiei, nu doar familiei, ci întregii comunități.

Toate aceste valori ale onorabilului nostru concitadin au fost readuse în atenție de familia și prietenii săi în cadrul unui emoționant eveniment găzduit vineri, 2 iulie 2021, la Muzeul Mineritului din Petroșani. Cu acest prilej, grupul prietenilor lui Liviu Gherghin și-au propus să dubleze gestul elegant al primarului Tiberiu Iacob Ridzi, la inițiativa căruia Liviu Gherghin a devenit Cetățean de onoare post mortem al municipiului Petroșani, cu acela de a conferi câteva premii speciale și de excelență unor copii talentați și valoroși ai Văii Jiului.

Așa s-a născut, la o inițiativă lansată de mai mulă vreme de Lions Club ”Via Regis” Valea Jiului, căreia grupul prietenilor lui Liviu Gherghin i-au subscris imediat, Premiul de Excelență ”Liviu Gherghin” care, în acest an, a ajuns la eleva Alexandra Mihaela Stamatie, pentru rezultatele deosebite obținute la concursurile și olimpiadele școlare de istorie. Dr.ing. Dumitru Răscolean, președintele CAR Parîngul Petroșani, decanul de vârstă al grupului de prieteni ai lui Liviu Gherghin a fost cel căruia i-a revenit misiunea de a înmâna acest premiu. ”Prietenul nostru Liviu a fost un om profund pasionat de istorie și un patriot desăvârșit. Era extrem de bucuros când constata că astfel de valori se bucură de respect și stârnesc pasiune mai ales pentru copii. Aprecia foarte mult copiii valoroși, cu rezultate maxime în activitatea școlară și cu talent în multiple domenii. Căuta întotdeauna să găsească o modalitate prin care aceste valori să fie recompensate. De aceea, noi, prietenii lui Liviu, am decis să instituim acest premiu de exceleneță, pe care-l vom acorda în fiecare an unui elev valoros, merituos din comunitatea noastră locală. O facem cu inima deschisă, în amintirea lui Liviu Gherghin”, ne-a declarat Dumitru Răscolean.

La fel de pasionat de educație, artă și cultură, regretatul Liviu Gherghin a fost, printre altele, și unul dintre generoșii susținători ai proiectului ”Fabrica de pian”, prin care mobilizarea exemplară a comunității de către artistul și profesorul Aurelian Epuraș, prolifica Școală de Muzică din cadrul Școlii ”IG Duca” de la Petroșani a condus la dotarea acesteia cu un pian de concert. Pus la dispoziția elevilor talentați ai eminenților dascăli Camelia Ilina, Adina Stan și Aurelian Epuraș, acest instrument a pus și mai mult în valoare talentul acestor copii minunați care au adunat premii peste premii și care au încântat și încântă la fiecare concert pe care-l oferă cu pasiune și generozitate. Fragmente din capodopere ale muzicii clasice universale, precum Toccata, Suita nr. 2 de George Enescu sau Passacaglia de Sigismund Toduță au impresionat și la evenimentul găzduit la Muzeul Mineritului, în interpretarea magistrală a unor artiști în devenire precum Mihai Neag și Radu Török, doi dintre cei mai talentați și performanți elevi ai Școlii de Muzică de la Petroșani. Către aceștia s-au îndreptat nu doar aplauzele prietenilor lui Liviu Gherghin, ci și un premiu special oferit din toată inima.

Capitolul să-i spunem oficial al unei întâlniri de suflet In Memoriam Liviu Gherghin a fost încununat de veritabilele lecții de istorie susținute în fața audienței de reputatul etnolog dr. Dumitru Gălățan-Jieț și la fel de apreciatul istoric prof.dr. Mircea Baron.

Și poate că această seară de vis care a reunit o parte însemnată a intelectualității din Valea Jiului sub atât de generosul sentiment al prieteniei comune cu Liviu Gherghin s-ar fi încheiat cu adevărat memorabil, dacă ea nu ar fi fost umbrită de trista întâmplare a șocului cardiac suferit de prof.univ.dr.ing. Marin Nan, care a condus la moartea subită a acestuia. Dincolo însă de această tragică întâmplare, cert este că memoria celui care a fost Liviu Gherghin a reușit să adune oameni ai Văii Jiului pentru care prietenia este mai mult decât o simplă stare de fapt, ci un mijloc de acțiune pentru a scoate la lumină faptele bune care se petrec în comunitatea Văii Jiului.