”Revizie tehnică” pentru proiectul transportului ecologic din Valea Jiului

Home Administrație ”Revizie tehnică” pentru proiectul transportului ecologic din Valea Jiului
”Revizie tehnică” pentru proiectul transportului ecologic din Valea Jiului

Autoritățile județene și-au propus ca, odată cu preluarea calității de lider al asociații dintre UAT-uruile locale din Valea Jiului și CJH în vederea implementării proiectului ”Green Line Valea Jiului”, derularea etapelor de finanțare și execuție să se deruleze cu mai multă rapiditate. Acestui deziderat i se subscrie și întâlnirea pe care administratorul public al CJH, Costel Avram a convocat-o în aceste zile cu reprezentanții primăriilor din Valea Jiului, în vederea reevaluării costurilor aferente acestui proiect, în conformitate cu solicitările transmise de aceștia.

”Este vorba despre o serie de cheltuieli pe care finanțatorul le consideră neeligibile și pentru care unitățile administrativ teritoriale implicate nu au posibilitatea de a susține costurile ridicate pentru executarea unor lucrări care nu sunt absolut necesare. De aceea trebuie găsită o soluție tehnică potrivită astfel încât proiectul, a cărui principală componentă este asigurarea transportului de persoane cu mijloace ecologice, să nu fie pus în pericol”, a declarat Costel Avram.

Mai exact, proiectul necesită o ”revizie tehnică” prin care cheltuielile neeligibile prinse în proiectul inițial pentru reabilitarea unui număr de 3 poduri de pe DN 66, respectiv DN66A, din care unul la Petroșani și alte două la Vulcan, să fie eliminate din proiect. Costurile pentru realizarea acestor investiții sunt foarte ridicate și ele nefiind eligibile pe finanțarea europeană asigurată prin ADR Vest, pe de o parte primăriile nu au banii necesari pentru a finanța de la bugetele locale aceste investiții iar, pe de altă parte, primarii din celelalte localități consideră că nu este corect să finanțeze împreună investiții care se află doar pe raza unora dintre UAT-urile asociate în acest proiect.

”Sigur că primăriile nu sunt sac fără fund și nu pot acoperi finanțarea pentru reabilitarea acestor poduri, care au fost introduse în proiectul inițial în speranța că vor fi eligibile pentru finanțare europeană. În altă ordine de idei, cele trei poduri vizate nu constituie o urgență pentru siguranța circulației, acestea având avize de utilizare inclusiv de la Inspecția de Stat în Construcții. Sigur că toată lumea și-ar fi dorit ca podurile respective sau toate podurile de pe traseul viitoarei lini verzi și toate drumurile să fie reabilitate, dar trebuie să privim lucrurile și în mod realist”, a mai precizat Costel Avram.

În opinia acestuia, procedurile de implementare a proiectului privind introducerea liniilor de transport local ecologic în Valea Jiului vor putea avansa rapid, în condițiile în care primarii cad de acord pe modificarea proiectului tehnic, în sensul eliminării investițiilor la cele trei poduri din Petroșani și Vulcan, caz în care în luna august ar putea fi demarată deja licitația pentru achiziționarea autobuzelor electrice, dar și alte componente de investiții prevăzute în proiectul ”Greel Line Valea Jiului”. În vederea soluționării acestei situații, primarii din Valea Jiului și administratorul CJH, Costel Avram vor avea o întâlnire decisivă miercuri, 28 iulie 2021, la fața locului.

Proiectul ”Green Line Valea Jiului” își propune să asigure un transport local ecologic, civilizat și eficient în interiorul și între cele 6 localități din Valea Jiului, prin utilizarea unor mijloace de transport electrice. Proiectul este finanțat, în cea mai mare parte, din fonduri europene.