Acțiuni de refacere a traseelor turistice din Retezat și Șureanu

Home Reportaj Acțiuni de refacere a traseelor turistice din Retezat și Șureanu
Acțiuni de refacere a traseelor turistice din Retezat și Șureanu

Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni de curățare și remarcare a traseelor turistice din masivele Retezat și Șureanu.

Astfel, în Retezat au fost degajate de crengi și arborii căzuți potecile din zona împădurită, au fost reîmprospătate semnele, tablele indicatoare, precum și marcajele de pe stâlpi.

În paralel, în colaborare cu reprezentanții Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina salvatorii montani au lucrat în munții Șureanu la remarcarea traseului bandă albastră Costești – cetatea Blidaru – Leurdana – Târsa – Poiana Omului – Vf. Rudii – Culmea Meleia – Vf. Tâmpu – Șaua Steaua Mare – Vf. Godeanu.

La finele acestei săptămâni, între 30 iulie și 1 august, în masivul Retezat se va desfășura o acțiune mai amplă de remarcare a traseului de creastă cuprins între Vf. Retezat și Vf. Peleaga. Acțiunea se derulează în parteneriat cu Parcul Național Reteazat și Serviciul de Voluntariat Montan. Cu ajutorul voluntarilor, se dorește amplasarea de stâlpi-indicator pe vârfurile Retezat și Peleaga și refacerea traseului de creastă bandă roșie, care face legătura între cele două vârfuri ale masivului.