25 septembrie – ziua națională a dăruirii. Te-ai gândit ce acte de caritate poți face?

Home Economie 25 septembrie – ziua națională a dăruirii. Te-ai gândit ce acte de caritate poți face?
25 septembrie – ziua națională a dăruirii. Te-ai gândit ce acte de caritate poți face?

Ziua de 25 septembrie a fost declarată ,,Ziua Dăruirii” începând cu anul 2019, legea fiind promulgată la 27 decembrie 2018. Aceasta este menită pentru a sărbători bunătatea, generozitatea, mai exact actul de a dărui, de a ajuta, de a-i face pe oameni fericiți printr-un simplu gest de umanitate.

Astfel, această zi accentuează necesitatea de a fi buni unii cu ceilalți, importanța de a face parte dintr-o comunitate unită în care suntem capabili să ne susținem reciproc. Putem face lumea un loc mai bun? Ei bine, putem încerca, iar mai apoi să ne bucurăm de efectele pe care le producem. 

Iată de ce trebuie sa ții cont în această zi de sărbătoare! 

De ce există o zi a dăruirii?

O zi a dăruirii există pentru a ne aminti să oferim și celor care au mai puțin, iar atunci ei să aibă parte de toată atenția. O astfel de celebrare poate însemna implicarea copiilor în activități sociale, de voluntariat, cu scopul de a se identifica în aceste valori morale și de a le transmite mai departe. Vezi aici care sunt activitățile pe care le poți face cu copilul tău, pentru a-l învăța să dăruiască.

Moștenirea culturală caracterizează un popor, iar noi trebuie să contribuim cu toate eforturile la crearea unor viitoare generații dornice de a face bine. Pe lângă educarea copiilor pe baza unor principii sănătoase, și restul cetățenilor de toate vârstele trebuie să fie responsabili și să conștientizeze importanța actului de a dărui. 

Cu ocazia acestei zile pot fi organizate de către autoritățile publice, instituțiile aflate în subordine, persoane fizice sau juridice, evenimente culturale, educative, artistice, de voluntariat, prin care să se promoveze generozitatea în diverse forme.

Cum să contribui și tu la promovarea generozității?

Odată ce te hotărăști să faci bine, poti alege dintr-o varietate de modalități prin care poți dărui. Implică-te în activități sociale ale organizațiilor locale și naționale, inițiază tu una împreună cu familia, prietenii și pur și simplu, fă acte de caritate. Există mai multe moduri prin care poți dărui:

  • Propune o strângere de alimente la locul de muncă, apoi livrează-le la o organizație care se ocupă de distribuirea lor sau trimite-le direct la o casă în care locuiesc oameni nevoiași;
  • Fă o vizită copiilor care locuiesc la casa de copii. Poate va fi mai greu să ajungi, având în vedere restricțiile impuse de coronavirus, dar le poți trimite în schimb, jucării dulciuri, fructe, haine – se vor bucura de orice cadou;
  • Trimite jucării copiilor aflați în spital. Un copil are nevoie de atenție și iubire, iar tu ai toate posibilitățile pentru a i le oferi;
  • Donează carduri cadou unui azil de bătrâni. Adu-le zâmbetul pe chip și fă-i să uite pentru moment de singurătate;
  • Împarte prăjituri gratis oamenilor. Cu siguranță le vei face ziua mai bună printr-un gest cu atât de multă însemnătate. Poți alege miniprajituri de la Cofetăria Armonia și să-ți organizezi un spațiu special unde le poți oferi.

În concluzie, nu lăsa să treacă această zi la fel ca una normală. Pentru acele zile în care ai uitat să mai oferi sau n-ai avut timp, îți poți dedica o întreagă zi doar pentru acest lucru. Răspândește bunătate în jurul tău, iar fericirea oamenilor pe care-i ajuți va fi mai mult decât satisfăcătoare. Împreună putem să facem lumea un loc mai bun.  

Sursa: pexels.com