Dacă ar încolți sămânța / O poezie de Dorel Neamțu

Dacă ar încolți sămânța
Sărutărilor de-aseară
Aș ara cu ochii cerul
Cum se ară-n primăvară
Și aș lua-o toată-n brațe
S-o presar numai prin stele
Și de-acolo pe lungi ațe
Coborî-vor doar inele
Dintr-un gând aș face cale
Și din cântec un fior
M-aș preface deal și vale
Și aș izvorî izvor
Aș uda în toată seara
Ochii tăi, tot murmurând
Și aș aprinde noaptea zarea
Să te văd, să te cuprind
Iarna voi zidi o glastră
Să te apăr de nămeți
Te voi înveli-n albastră
Sărutare, să nu-ngheți
Aș ruga stup de albine
Să adune-al tău polen
Într-un fulger de minune
Să-nflorești când eu te chem
Cine-ar ști că-i floare rară
Că-i un semn , un semn divin
Sărutare să răsară
Din noi doi când ne iubim
Peste malul de viorele
Toamna v-a aduce-n zbor
Înșirând visele mele
Pân-la margine de dor
Cu un fulg de nea în mână
Voi stropi al tău miros
Peste veacuri să rămână
Visul meu cel mai frumos.