”Noaptea cercetătorilor europeni” la Petroșani

Home Educație ”Noaptea cercetătorilor europeni” la Petroșani
”Noaptea cercetătorilor europeni” la Petroșani

Grație parteneriatului încheiat între Universitatea din Petroșani și Biblioteca Copiilor ”Gheorghe Ittu” din orașul Petrila, municipiul Petroșani face parte din rândul localităților din România care vor găzdui anul acesta ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”.

Evenimentul, care se desfășoară simultan în toate țările europene, are loc anul acesta într-un sistem hybrid, în perioada 24-25 septembrie 2021. În valea Jiului, sesiunea de întâlniri față în fațșă cu pasionații științei și cercetării va avea loc vineri, 24 septembrie 2021, la Universitatea din Petroșani, între orele 17-22, iar sesiunea de întâlniri on-line va avea loc în noaptea de 24/25 septembrie, pe pagina de facebook special dedicată acestui eveniment.

Pe agenda întâlnirilor sub semnul științei și cercetării de la Universitatea din Petroșani sunt înscrise mai  multe activități de cercetare și inovare, derulate de copii și tineri din Valea Jiului, pasionați de acest domeniu. Astfel, aici vor fi prezentate publicului care este așteptat în parcarea din fața Rectoratului, roboții participanți la competiția internațională First Tech Challange, ATV-ul și cartul electric dezvoltate de doctoranzi ai Universității din Petroșani, simulatorul auto al Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani, plăcuțele de dezvoltare BBC microbit de la Biblioteca orășenească ”Gheorghe Ittu” din Petrila, iar mai pe seară, participanții vor putea experimenta magia culorii, cu membrii Cercului de Artă din orașul Petrila.

Programul complet al manifestărilor față în față este următorul:

  • Deschiderea festivă a evenimentului ”Noaptea Europeană a Cercetătorilor” – ora 17,00;
  • Metode inedite de identificare a PH-ului un substanțe. Prezintă: Colegiul național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani (coordonator prof. Nora Gheban) – ora 18,00;
  • Drepturile copiilor. Prezintă: Organizația ”Salvați Copiii” – Filiala Hunedoara (coordonator: Dir. Florin Nistor Popescu) – ora 18,00-20,00;
  • Experimente chimice. Șarpele care se umflă singur, șarpele chimic. Prezintă: Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” Petrila (coordonator prof. Ana Maria Mititelu) – ora 18,30;
  • Tombolă cu premii marca NCE 2021 – ora 19,30;
  • Știință și culoare, fosforescent. Prezintă: Cercul de Artă al Clubului copiilor și elevilor – Filiala Petrila (coordonator prof. Radu Dacian Chința) – ora 20,00;
  • Robotică, cart electric, ATV electric, Roboți@Fabian. Prezintă: Universitatea din Petroșani (coordonator: prof.univ.dr.ing.habil Monica Leba, Cosmin Rus, Rîșteiu Marius Nicolae, Panaite Fabian, Roșca Sebastian, Sibișanu Remus) – ora 17,00-22,00;
  • Simulatorul auto, Printarea 3 D. Prezintă: Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” (coordonatori prof. Ana Maria Cercel, prof. Camelia Paraschiv, prof. Ovidiu Colda) – ora 17,00-22,00;
  • Jocuri de micro.bit. Prezintă: Clubul de programare ”First line Petrila” de la Biblioteca orășenească ”Gheorghe ”Ittu” din orașul Petrila (coordonator: bibliotecar Oana Mihaela Bălănescu) – ora 17,00-22,00;
  • Probe cu roboți. Prezintă: echipele de robotică de la liceele din județul Hunedoara (RO063EAFY, AlphaBit, Lazarus, RobotX, RobotY, DecebalTech).

Participarea publicului la evenimentele cuprinse în cadrul evenimentului ”Noaptea europeană a cercetătorilor” este liberă și binevenită.