Parteneriat sub semnul excelenței în comuna Baru, între autoritățile locale și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Home Stiri la zi Parteneriat sub semnul excelenței în comuna Baru, între autoritățile locale și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Parteneriat sub semnul excelenței în comuna Baru, între  autoritățile locale și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Existența unui complex didactic al prestigioasei Universități ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca în comuna hunedoreană Baru încă din anul 2009 reprezintă unul din argumentele forte care definesc inclusiv succesul administrației locale din această localitate. Primarul comunei Baru, Daniel Răducanu recunoaște că parteneriatul Primăriei Baru cu UBB este unul care a stat, în tot acest timp, sub semnul excelenței.

Pentru a se asigura că lucrurile vor evolua în aceeași direcție și în anii următori, primarul Daniel Răducanu a organizat, zilele acestea, la Baru, o întâlnire cu noua echipă de conducere aleasă în anul 2020 în fruntea UBB. Rectorul Universității ”Babeș-Bolyai”, prof.univ.dr. Daniel David, împreună cu prorectorii responsabili în domenii precum Resurse Umane și Carieră (conf.univ.dr. Așexandra Muțiu), Administrație și Patrimoniu (prof.univ.dr. Mihai Pușcaș), Comunicare și Relații Publice (prof.univ.dr. Călin Rus) și Cercetare, Dezvoltare, Inovare (prof.univ.dr. Adrian Petrușel) au fost, în egală măsură, oaspeți și gazde ale acestei întâlniri la care au mai luat parte reprezentanți ai administrației publice din Baru, ai sectorului educațional local, lideri informali ai comunității locale și, în premieră, mass-media. Așa am reușit să aflăm că intenția conducerii UBB Cluj este aceea de a continua și chiar extinde paleta de activități derulate la Baza Universitară de Practică și Agrement din Baru, dar și derularea unor proiecte comune cu Primăria din această localitate.

Potrivit rectorului UBB, prof.univ.dr. Daniel David, dincolo de toate activitățile derulate deja în mod tradițional împreună cu autoritățile locale din Baru de-a lungul a mai bine de un deceniu de excelentă colaborare care impun, în mod categoric, continuitate, noile provocări impuse de pandemie dar și de oportunitățile de dezvoltare ale zonei, coroborate cu politica de extindere a ariei de acțiune a UBB sunt tot atâtea coordonate care anunță o și mai amplă valorificare a acestui parteneriat local. ”Dorința noastră este aceea de a ne implica activ în dezvoltarea comunităților locale, peste tot unde suntem solicitați dar mai ales acolo unde legăturile noastre cu autoritățile sunt deja trainice, așa cum este cazul și în comuna Baru. Avem aici această Bază de Practică a UBB, dar odată cu dezvoltarea activităților de cercetare, îndeosebi în zona siturilor arheologice, ne propunem să facem aici și o bază de cercetare. După cum se știe, lucrăm deja la o serie de proiecte arheologice în situl dacic de la Grădiștea, precum și în cel roman de la Sarmizegetusa Regia, iar domnul primar Răducanu ne-a informat că există inclusiv în comuna Baru astfel de teme de interes pentru cercetătorii noștri. În plus, noi venim în sprijinul comunității de aici și prin derularea altor proiecte ce țin de componenta educațională sau culturală, ori chiar de consultanță în elaborarea strategiei de dezvoltare locală, dacă este cazul”, a declarat prof.univ.dr. Daniel David.

Rectorul UBB arată că, în urma acestei întâlniri, deja au fost puse bazele unor noi proiecte prin care, spre exemplu, profesorii de la Școala din Baru vor avea acces, prin intermediul UBB, la o bază didactică internațională din care pot fi selectate o serie de materiale de predare care utilizează realitatea augmentată și tehnologia 3D. Similar, pornind de la proiectele de colaborare care s-au bucurat de interesul comunității locale, UBB își propune să continue seria conferințelor susținute în comuna Baru de către o seamă de personalități ale comunității academice precum și derularea unor evenimente culturale (spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte etc.). În plus, rectorul Daniel David este de părere că UBB poate juca un rol determinant în realizarea unei platforme de promovare a potențialului turistic al acestei frumoase regiuni din Țara Hațegului, iar lista ar putea continua.

Pentru primarul orașului Baru, Daniel Răducanu, însăși prezența noii conduceri a UBB la cel mai înalt nivel constituie o garanție a faptului că parteneriatul Primăriei din Baru cu prestigioasa instituție academică din Transilvania intră într-o nouă etapă de dezvoltare. ”Continuitatea acestui parteneriat constituie una dintre cele mai mari realizări din activitatea mea de primar al comunei Baru. Am reușit, cu toți cei 4 rectori care au condus UBB de când s-a înființat această bază didactică academică la Baru, să derulăm o serie de activități de excepție. Aș aminti aici doar faptul că, anual, o serie de elevi de la Școala gimnazială din comuna noastră s-au bucurat de o vizită la Cluj, în care am fost primiți inclusiv în sala Consiliului de Administrație de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” sau faptul că, în fiecare an, găzduim în comuna Baru o tabăra de excelență a UBB, unde vin cei mai buni dintre studenții acestei prestigioase instituții academice. De asemenea, aș aminti proiectul ”10 pentru Hunedoara” prin care am reușit să oferim tabere pentru elevi de liceu din județul nostru în care aceștia au avut întâlniri în cadrul unor ateliere de lucru cu profesori de la UBB. Apoi, aș aminti aici evenimentele culturale de care ne-am bucurat grație acestui parteneriat sau, cel mai recent, conferința care ne-a prilejuit întâlnirea cu domnul Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române. Toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat la Baru dacă nu am fi avut această colaborare cu universitatea clujeană, colaborare care a stat și stă în continuare sub semnul excelenței. Mă bucur nespus de faptul că domnul rector Daniel David ne-a dat asigurări că lucrurile vor merge înainte pe toate aceste coordonate și că, în plus, avem posibilitatea de a dezvolta și alte forme de colaborare cu UBB, cu efecte pozitive pentru comunitatea locală din Baru”, a declarat Daniel Răducanu, primarul comunei Baru.