Sportivul și bibliotecarul Avram Iancu, personaj al cărții ”Excelență și valoare” al jurnalistei Daniela Floroian

Home Cultură Sportivul și bibliotecarul Avram Iancu, personaj al cărții ”Excelență și valoare” al jurnalistei Daniela Floroian
Sportivul și bibliotecarul Avram Iancu, personaj al cărții ”Excelență și valoare” al jurnalistei Daniela Floroian

Un interesant volum de carte aparținând jurnalistei Daniela Floroian din Alba Iulia îl aduce în atenție, alături de alte 11 personalități ale vieții publice din România, pe temerarul sportiv Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani de numele căruia se leagă o serie de recorduri naționale și mondiale din lumea sportului.

Cartea Danielei Floroian, intitulată ”Excelență și valoare. 12 dialoguri cu personalități de excepție din România”, cuprinde 12 interviuri de excepție, realizate de autoare în cadrul emisiunilor TV „Povești sub felinar” și „Pașaport cultural” de la Alba Carolina TV din Alba Iulia. Aceasta va fi prezentată publicului joi, 30 septembrie 2021 în prezența „eroiilor” ei, respectiv: Daniela Vlădescu-soprană și director al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Aurel Pantea-scriitor, Flaviu George Predescu-scriitor, Avram Iancu-sportiv deținător al mai multor recorduri mondiale la înot, Mircea Frențiu-medic, inventator și realizator de emisiuni de radio și TV, Nicolae Danciu-medic, Ioan Chiciudean-tenor, doctor în muzică și director al Liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia, Valer Cerbu-director al Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, Edi Schneider-fondator al Schneider Productions, firmă emblematică în producții media și Florin Poenariu-pictor de icoane declarant de către UNESCO, în anul 2020, Tezaur Uman Viu.

Evident, pentru Avram Iancu, el însuși om de litere și bibliotecar de profesie, prezența sa ca subiect al unei cărți, alături de alte personalități valoroase ale țării noastre, constituie o bucurie șio o onoare, pe care acesta nu ezită să o împărtășească admiratorilor săi. ”Voi fi prezent joi, 30 septembrie, la Muzeul Principia din Alba Iulia care va găzdui lansarea cărții „Excelență și valoare. 12 dialoguri cu personalități de excepție din România”, autoare Daniela Floroian. Sunt onorat să fiu unul dintre intervievați. Așadar, aștept și invit publicul din Alba Iulia la o întâlnire inedită, sub semnul sportului și literaturii”, a declarat Avram Iancu.