Cum faci trecerea de la „Nu știu ce fac după facultate” la „M-am angajat”?

Home Economie Cum faci trecerea de la „Nu știu ce fac după facultate” la „M-am angajat”?
Cum faci trecerea de la „Nu știu ce fac după facultate” la „M-am angajat”?

Până în 2025, peste 85 de milioane de locuri de muncă vor suferi schimbări și 97 de milioane de poziții noi vor fi create, conform studiului realizat de LinkedIN în 2021. Într-o piață aflată mereu în schimbare, competențe precum responsabilitate, adaptabilitate, comunicare, organizare sau creativitate sunt printre competențele de bază pe care un tânăr este important să le dețină astăzi în momentul angajării.

Prin programul FUTURE – Construiește cu pasiune studenții sunt susținuți să se pregătească pentru primul loc de muncă într-o manieră practică și mai aproape de realitatea din câmpul muncii. Alături de Banca Comercială Română (BCR), FUTURE lansează astăzi ediția 5 a programului unde atât studenții cât și profesorii se pot înscrie gratuit pentru a participa la sesiuni de training și sesiuni de orientare în carieră.  Peste 80 de studenți și 60 de cadre didactice din mediul universitar vor participa în următoarele luni la sesiuni axate pe învățare practică cu accent pe carieră, găsirea primului loc de muncă, piața muncii și competențele viitorului.

„Ce ne propunem an de an prin crearea sau promovarea programelor pentru studenți este să susținem atât învățământul, cât și mediul economic din România. Investind în tineri investim, de fapt, în viitor și în tot ce ne propunem noi, ca angajatori să facem mai departe. Avem nevoie de oameni pasionați, curioși și curajoși care să își dorească se se dezvolte continuu și cred că doar implicându-ne în creșterea și dezvoltarea lor putem să îi susținem”  declară Simona Ciora, Head of Recruitment and Talent Development la BCR.

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune, ediția BCR este cel mai complex program de educație pentru că în sesiunile de training participă cei 3 piloni ai educației:

  • studenții care se pregătesc pentru piața muncii și își dezvoltă competențele necesare
  • profesorii din mediul universitar care înțeleg cum funcționează piața muncii și învață noi metode de predare pe care le pot implementa direct la orele lor
  • angajatorii, reprezentați de echipa BCR care împărtășesc deschis și practic din experiențele lor

„Studenții au nevoie azi de competențe precum responsabilitate, comunicare sau adaptabilitate. Aceste competențe le dezvoltăm într-o manieră 100% practică pe parcursul celor 4 luni de program și o facem printr-un alt tip de educație. La final, ei se angajează mult mai conștient în piața muncii și își dezvoltă tocmai acele competențe pe care angajatorii le caută azi”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programul FUTURE care a ajutat peste 250 de tineri să se integreze în piața muncii în ultimii 3 ani.

Un alt tip de educație – Soluția pentru a face trecerea de la facultate la primul loc de muncă

Peste 250 de studenți și 110 profesori au participat deja în cele 4 ediții ale programului care i-au ajutat pe tineri să se cunoască mai bine, să își înțeleagă direcțiile de viitor și să se angajeze cu încredere în piața muncii. „În cadrul FUTURE am reușit să mă cunosc mai bine, să mă descopăr și să reușesc să-mi dau seama pe ce drum vreau să o iau. Sunt extrem de recunoscătoare că am facut parte dintr-un program atât de minunat!”, spune Maria, absolventă a programului FUTURE.

Andrei, absolvent și el continuă: „Am devenit mai organizat, mi-am planificat cu atenție toate evenimentele, întâlnirile pentru training, etc. De asemenea, am învățat foarte mult despre ce îmi place și ce nu la lucrul în echipă. Am învățat să fiu mai flexibil în gândire, să mă pot adapta rapid la schimbări bruște de plan. Am învățat să îmi exprim ideile fără să îmi fie frică de ce vor spune ceilalți din echipă. Mi-a plăcut extrem de mult schimbarea în bine pe care am vazut-o în mine de-a lungul celor opt sesiuni.

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară în formatul online și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, sesiuni de orientare în carieră, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari ce aprofundează noi metode de predare și înțeleg piața muncii. Înscrierile în noua ediție a programului FUTURE susținută de BCR se realizează până în 27 octombrie pe: www.madalinahodorog.ro/future. Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite.