Valul pandemic anulează ”Salonul Hunedorean al Cărții”

Home Cultură Valul pandemic anulează ”Salonul Hunedorean al Cărții”
Valul pandemic anulează ”Salonul Hunedorean al Cărții”

Ca urmare a creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Deva și în general, în județ și în țară, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a luat decizia de a anula ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții, eveniment programat pentru 13-16 octombrie a.c.

”Este o hotărâre pe care am luat-o după o matură chibzuință, cu multă durere și cu regretul că nu putem oferi iubitorilor de carte evenimentul pe care îl așteptau atât de mult. Acum, însă, cu toții traversăm o perioadă grea, iar instituția noastră trebuie să dea dovadă de maturitate și de foarte multă responsabilitate pentru a nu pune în pericol sănătatea celor care ar fi dorit să vină la acest eveniment. Acest pericol ar fi fost sporit de faptul că toate manifestările legate de Salonul Hunedorean al Cărții erau programate să se desfășoare în spațiu închis, un motiv în plus de creștere a riscului de contaminare pentru organizatori și vizitatori. Nu ne pierdem speranța că vom trece cu toții peste această perioadă grea, dureroasă, și ne vom reîntâlni la următoarele ediții ale îndrăgitului nostru Salon Hunedorean al Cărții.  Vă mulțumim pentru înțelegere”, a declarat Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii județene din Deva.