Chip de frunză / O poezie de Dorel Neamțu

Chip de frunză de aramă

Parcă e un cântec sfânt

O iubire se destramă

O iubire pe pământ

A luat-o vântu-n coarne

Și a smuls-o din stejar

A purtat-o către moarte

Ca pe orice vis hoinar

Mă reped cu ochii minții

Și o scot dintre doi spini

Ca o inimă arată

De te face să suspini

 

Și am pus-o într-o ramă

Lângă altele din cas’

Mi se pare o icoană

Și din ochi nu o mai las

Dintr-o dată se transformă

Într-un vis frumos de stele

Nu e cumva astă formă

Inima iubirii mele ?

Și-o ating mereu cu plânsul

Și-o sărut cu zbor de cuc

Ii simt de departe strânsul

Parcă-i umbra unui nuc

 

Poate ziua-n care visul

Se va întâlni cu ea

Vom afla ce ne e scrisul

Pe pământ sau într-o stea

Înainte de-a ne naște

S-a născut iubirea noastră

Cea mai sfântă dintre astre

Cea mai floare dintr-o glastră

Mă petrec cu chipul frunzei

Zi de zi într-un pridvor

Și pictezi pe fața pânzei

Un sărut și un dulce dor .