Apar primele rezultate pentru ucenicii care învață o meserie în atelierele de la Apa Serv

Home Educație Apar primele rezultate pentru ucenicii care învață o meserie în atelierele de la Apa Serv
Apar primele rezultate pentru ucenicii care învață o meserie în atelierele de la Apa Serv

Pentru cei 27 de elevi din clasele de învățământ dual de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani și de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, care deslușesc de doi, respectiv de trei ani, tainele meseriilor de electricieni și sudori în atelierul școală de la Apa Serv Serv Valea Jiului, drumul către obținerea statutului de muncitor calificat se netezește din ce în ce mai mult.

Chiar și în condițiile dificile impuse de restricțiile crizei sanitare, ucenicii au reușit să acumuleze o seamă de importante cunoștințe teoretice, dar mai ales practice, în cadrul orelor de practică desfășurate la Apa Serv Valea Jiului, sub coordonarea inginerului Adrian Donisă, cel care a fost delegat de conducerea ASVJ drept tutore al programului educațional de învățământ dual, derulat de compania de apă de la Petroșani împreună cu cele două unități de învățământ profesional. Acesta se declară acum mulțumit de felul în care ucenicii săi au evoluat, fapt confirmat de primele rezultate concrete ale activității lor de practică. ”Eu cred că acest program de practică le-a prins foarte bine elevilor care au intrat în acest program de învățământ dual. Practic, noi am început cu ei de la zero, dar ne-am bucurat de receptivitate, de interes și de dorința lor de a învăța și am ajuns ca acum, după doi și trei ani de practică, să putem realiza împreună o serie de lucrări complexe, prin care ei pot pune în operă cunoștințele învățate. Mai mult, în opinia mea, din rândul celor 27 de ucenici pe care-i avem, eu cred că o bună parte pot deja face față cu succes unei activități în câmpul muncii”, a declarat ing. Adrian Donisă.

Pentru a arăta că lucrurile stau chiar așa, directorul general al Apa Serv Valea Jiului a invitat din nou mass-media locală la atelierul-școală amenajat special pentru clasele de învățământ dual la una din secțiile de la Petroșani ale companiei. Deși elevii se află acum în vacanță, aici au fost prezentate machetele unor lucrări de atelier realizate de ucenici. ”Elevii care fac practica la atelierul nostru au învățat foarte mult în acești 2, respectiv 3 ani de practică. Am pornit de la cunoașterea uneltelor de lucru și, după ce am realizat cu ei unele operații tehnologice simple, am ajuns acum să realizăm unele montaje complexe, cum este spre exemplu montarea unui grup de pompare a apei sau realizarea unei instalații electrice ori confecționarea de piulițe din material brut. De asemenea, i-am învățat să realizeze cutii pentru apometre, suporți pentru rețelele de alimentare cu apă potabilă și multe alte lucruri care le vor fi extrem de utile în activitatea lor profesională. O parte din aceste rezultate ale muncii lor sunt cele pe care le avem expuse în atelierul-școală, dar trebuie să vă spun că avem împreună rezultate bune și în activitatea din teren, fapt care ne face să fim încrezători că acest parteneriat cu cele două licee este unul eficient și util, atât pentru noi, cât și pentru școli, dar mai ales pentru elevii care au ales această formă de învățământ profesional dual și care, pot spune în mod categoric, că au învățat o meserie. Eu sper că experiența pe care au avut-o la noi a fost una frumoasă, dar și mai mult sper ca măcar o parte din cei care vor absolvi aceste cursuri, să aleagă să devină colegii noștri, după absolvirea școlii”, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Deosebit de mulțumiți de rezultatele parteneriatului cu Apa Serv Valea Jiului se declară și reprezentanții unităților de învățământ de la care provin clasele de ucenici. Ing. Gina Obogeanu, director adjunct al Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani, în responsabilitatea căreia se află coordonarea claselor de învățământ dual spune că experiența profesională pe care elevii au învățat-o la Apa Serv a fost una care va face diferența la momentul în care își vor alege viitorul loc de muncă. ”Ceea ce noi am constatat din această colaborare a fost că elevii noștri vin cu plăcere la orele de practică, vin pentru că vor cu adevărat să învețe meserie și aici au găsit cadrul necesar în acest scop și oameni dispuși să-i ajute. Noi am avut o comunicare foarte bună cu Apa Serv Valea Jiului, iar colaborarea este una după cum se vede cu rezultate la fel de bune, iar asta ne face să ne dorim să continuăm și pe viitor această colaborare. Esențial este că, pe lângă cunoștințele teoretice pe care le-au învățat la clasă, elevii noștri au găsit corespondența acestora în activitatea practică, iar rezultatele se văd și se vor vedea și mai mult atunci când se vor angaja în câmpul muncii”, spune ing. Gina Obogeanu.

Cert este că, în contextul lipsei de forță de muncă calificată de pe piața muncii, elevii care au avut inspirația de a se înscrie în aceste clase de învățământ dual, vor avea la final nu doar mulțumirea că au beneficiat și de o bursă de studiu în toți acești ani, ci mai ales aceea că au învățat alături de meșterii de la Apa Serv Valea Jiului, o meserie care le va fi, fără îndoială, ”brățară de aur”. Iar, poate, unii dintre ei, vor alege să devină colegi ai mentorilor lor în educația profesională, la compania de apă din Valea Jiului și, cine știe, poate în viitor, vor fi la rândul lor meșteri pentru alte generații de ucenici.