Moș Crăciun vine și în acest an, cu cărți cadou, la Biblioteca Județeană ”Ovid Densușianu”

Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva se pregătește intens pentru sărbătorile de iarnă ale anului 2021. Împodobită de sărbătoare, aceasta își așteaptă deja, cu nerăbdare și bucurie pe toți prietenii cărților să-i treacă pragul pentru a găsi, sub „Bradul de Crăciun”, cartea îndrăgită.

Beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al unor edituri prestigioase din țară, Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva pregătește și în acest sfârșit de an surprize frumoase pentru cei mai tineri prieteni ai ei.

”An de an, Moș Crăciun a fost darnic cu ei atunci când au trecut pragul bibliotecii și ne-am bucurat de fiecare dată că am putut să le facem o surpriză plăcută. Crăciunul rămâne sărbătoarea iubirii, a încrederii, a solidarității și a speranței. Copiii trebuie să fie ocrotiți și ținuți departe de griji și de suferință și, de aceea, Moș Crăciun va fi darnic cu ei și în acest an și, la Biblioteca Județeană, le va aduce cărți care să le fie de folos și să-i bucure”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul instituției.

Așa cum s-a întâmplat și în alți ani, și Crăciunul 2021 va purta semnul generozității și al dragostei pentru copii. De aceea, bibliotecarii vor dărui cărți celor mai tineri posesori de permis de bibliotecă, cărți de la cele mai importante edituri din țară: Editura All, Editura Art, Editura Astro, Editura Cartier, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Editura Emia, Editura Humanitas, Editura Nemira, Editura Niculescu, Editura Polirom, Editura Rao, Editura Trei, Editura Univers, Editura Univers Enciclopedic Books, Editura Usborne, Editura Zorio.

Acțiunea „Bradul de Crăciun” se va desfășura în perioada  6 – 24 decembrie, când Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii își va întâmpina în fiecare zi tinerii cititori care îi vor trece pragul cu câte o carte pentru fiecare, adecvată vârstei. ”Lansăm, în acest fel, o invitație la lectură, la o călătorie în lumea minunată a cărților din toate domeniile, spre bucuria copiilor. Sperăm că această tradiție, va sădi în inimile copiilor dragostea față de carte, față de lectură, față de universul nesfârșit al cărților”, a mai spus Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.