Te-ai așternut ca irul peste rană
Cu albul tău senin, imaculat
Și-ai devenit apoi altar și strană
Și brad cu luminițe-nveșmântat .
Te-ai așezat pe frunte cu răcoare
Și fierbințeala minții ai oprit,
Cu vise noi, în prag de sărbătoare,
Cu Magi și Prunc în iesle zămislit.
Te-ai revărsat Decembrie-n lumina
Unui colind împovărat și trist
Și-ai curățat de-acolo toată tina
Cu haina ta-n culori de ametist.
