AUR-arii petrileni au tras concluziile anului politic 2021

Home Politică AUR-arii petrileni au tras concluziile anului politic 2021
AUR-arii petrileni au tras concluziile anului politic 2021

Membri ai Organizației politice AUR din orașul Petrila s-au întâlnit, zilele acestea, la o șuetă, pentru a trage concluziile anului politic 2021, dar mai ales pentru a căuta soluții prin care să acționeze pentru a-și crește vizibilitatea pe scena politică locală și pentru a contribui la sprijinirea oamenilor.

Președintele AUR Petrila, Emanoel Andronache, la inițiativă căruia a avut loc această inedită întâlnire politică a AUR-arilor petrileni, apreciază că deși această formațiune politică nu este reprezentată în forurile administrative ale localității, se bucură de o creștere constantă a cotei de încredere în rândul cetățenilor. ”Le-am mulțumit colegilor mei pentru activitatea politică intensă pe care au avut-o în cursul acestui an, una care-și găsește corespondent în faptul că ne bucurăm de o creștere continuă și constantă a încrederii oamenilor. De asemenea, am discutat o serie de propuneri privind măsurile de îmbunătățire a activității politice pentru anul următor în cadrul organizației AUR Petrila”, a declarat Emanole Andronache, președintele AUR Petrila.

Liderul AUR Petrila a mulțumit tuturor coechipierilor săi pentru implicare exprimându-și convingerea că anul 2022 va fi unul și mai bun pentru această formațiune politică, atât în plan local cât și național.