Restart pentru proiectul ”Green Line Valea Jiului”

Home Administrație Restart pentru proiectul ”Green Line Valea Jiului”
coste

Început încă din anul 2017, proiectul privind realizarea unei linii de transport public ecologic în toată regiunea Văii Jiului a întâmpinat multe probleme pe parcursul elaborării documentațiilor necesare accesării și utilizării fondurilor europene disponibile pentru această investiție. Demersurile privind soluționarea acestora au necesitat destul de mult timp, dar și proceduri birocratice complexe, având în vedere nu doar complexitatea proiectului, ci și faptul că în implementarea acestuia sunt implicate toate cele 6 unități administrativ-teritoriale din Valea Jiului, plus Consiliul județean Hunedoara.

Așa se face că, din motive diverse, care țin de soluționarea în comun a unor probleme legate de investițiile care urmează să fie realizate în cadrul acestui proiect, de valoarea cheltuielilor neeligibile din proiect și cota de contribuție a fiecăruia partener în acoperirea acestora, dar mai ales problemele majore ridicate de creșterea alarmantă a prețurilor la materialele de construcții, energie ș.a., precum și numeroasele erori ale proiectantului în elaborarea Studiului de Fezabilitate, a Proiectului Tehnic și a Caietelor de Sarcini necesare pentru licitațiile prevăzute în contractul de finanțare, respectiv în corelarea acestora cu cerințele beneficiarului au dus la întârzieri mari în derularea etapelor de implementare a acestui proiect.

Deși, pe acest fond, s-a vorbit în spațiul public inclusiv despre riscul pierderii finanțării de circa 20 de milioane de lei din fonduri europene, accesate în contractul semnat cu ADR Vest, proiectul ”Green Line Valea Jiului” merge înainte, iar autoritățile implicate dau asigurări că acesta va fi realizat, fără doar și poate, în termenul prevăzut în contractul de finanțare, respectiv până la finalul anului 2023. În acest scop, primarii localităților din Valea Jiului și administratorul public al CJH, Costel Avram au avut, în aceste zile, o nouă rundă de discuții în urma cărora s-a stabilit că acest proiect are nevoie de un restart. ”Începând cu data de 19 ianuarie 202, Consiliul Județean Hunedoara preia tot ceea ce înseamnă activitatea de proiectare, atât pentru componenta 1 cât și pentru componenta 2 a acestui proiect. Ne propunem ca, într-un timp foarte scurt, să dăm și un grafic al lucrărilor către cei de la ADR Vest, cu tot ce va se va executa din acest moment până în 31 decembrie 2023. Cele mai mari probleme le-am întâmpinat la proiectare, dar eu vă pot spune atât: chiar dacă sunt unele sincope, Consiliul Județean își asumă răspunderea pentru finalizarea acestuia, iar ”Green Line Valea Jiului” va fi, într-un final, un alt proiect de succes, implementat de CJH în parteneriat cu toate UAT-urile din Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Acesta precizează că, de altfel, de succesul implementării acestui proiect depinde foarte mult modul în care vor putea fi accesate fonduri mult mai mari, care urmează să fie disponibile pentru Valea Jiului în cadrul Programului pentru Investiții Teritoriale Integrate (ITI), în care condiția de bază privind accesarea banilor este conlucrarea celor 6 primării din regiune și a Consiliului județean Hunedoara.

Proiectul ”Green Line Valea Jiului” vizează realizarea unor investiții destinate îmbunătățirii transportului public urban, transportului electric și nemotorizat, dar și reducerii emisiilor de CO2.