Prioritățile senatorului PSD Cristian Resmeriță în noua sesiune parlamentară

Home Politică Prioritățile senatorului PSD Cristian Resmeriță în noua sesiune parlamentară
Prioritățile senatorului PSD Cristian Resmeriță în noua sesiune parlamentară

O nouă sesiune parlamentară a început la 1 februarie 2022, a treia din actuala legislatură. Senatorul PSD Cristian Resmeriță, reprezentant al județului Hunedoara a informat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în circumscripția din Valea Jiului, că preocupările sale pentru actuala sesiune parlamentară sunt în linia celor pe care și le-a stabilit Partidul Social Democrat. De altfel, senatorul Cristian Resmeriță a participat, alături de ceilalți parlamentari social-democrați din județul Hunedoara (Natalia Intotero, Ilie Toma și Viorel Sălan) la reuniunea Grupului parlamentar PSD, unde au fost stabilite principalele direcții politice pentru actuala sesiune parlamentară.

”Problematica discutată la București în debutul acestei sesiuni parlamentare a adus în prim-plan cele mai grave probleme, importante pentru populație, probleme pe care și eu personal le resimt și le consider a fi deosebit de dificile în momentul de față. Mă refer aici la criza sanitară prin care trecem deja de vreo doi ani de zile, precum și la criza prețurilor și la scumpirile care ne copleșesc în fiecare zi, de o vreme încoace. Să nu credeți că eu trăiesc într-o altă lume. Și mie mi-a venit factura la gaz, și eu am primit factură la energia electrică consumată și am zis că înnebunesc când am văzut aceste facturi, Nu știu ce se întâmplă, dar am observat că cele două mari partide, PSD pe o parte – din care fac și o parte și PNL au discuții, acolo, la vârf, în contradictoriu pe aceste subiecte de maximă actualitate. Eu sper ca toți colegii mei să găsească niște soluții pentru că aceasta este cea mai mare problemă pentru toții românii în momentul de față. Și nu doar la gaz și energie sunt probleme mari, trebuie să ne uităm și la oamenii care se încălzesc pe lemn, sau prin diverse alte surse, unde la fel se manifestă problema scumpirilor. Trăim practic o adevărată criză națională a prețurilor și eu sper ca şi cei care sunt la vârful țării să încerce să rezolve, măcar parțial, aceste probleme”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Dincolo de aceste teme, pe marginea cărora senatorul Cristian Resmeriță spune că va susține orice demersuri parlamentare menite să corecteze problematica exploziei prețurilor, activitatea acestuia în actuala legislatură parlamentară se va axa pe continuarea demersurilor în vederea susținerii inițiativelor legislative la care este inițiator sau parte semnatară. De asemenea, în calitate de secretar al Comisiei pentru Energie și Resurse minerale, Cristian Resmeriță își propune să urmărească mai îndeaproape activitatea Complexului Energetic Hunedoara, unde există, în opinia sa, mari probleme.