Antologie vivantă a liricii hunedorene, prezentată la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei

Home Cultură Antologie vivantă a liricii hunedorene, prezentată la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei
Antologie vivantă a liricii hunedorene, prezentată la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei

Marcarea momentelor importante ale culturii românești și universale este, de ani buni, o constantă a activităților organizate la Deva sub egida Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. În același context generos, în chiar ziua echinocțiului de primăvară (21 martie) al anului 2022, echipa energicului manager Ioan Sebastian Bara a fost gazda unei întâlniri emoționante sub semnul liricii hunedorene,  ce a prilejuit, în cinstea Zilei Mondiale a Poeziei, o întâlnire cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți poeți hunedoreni.

Alegerea acestei zile nu a fost întâmplătoare, deoarece ziua echinocțiului de primăvară semnifică înflorirea naturii, victoria vieții și a speranței pentru toți oamenii. Poeții consideră că „poezia este prima tinerețe a limbii, este textul primordial, începutul a tot” și, de aceea, doar începutul primăverii poate onora poezia așa cum se cuvine. ”Sărbătoarea poeziei pe care am organizat-o, în ciuda vremurilor atât de neliniștitoare și de triste, a fost onorată de un mare număr de poeți hunedoreni, practic toți poeții cunoscuți au ținut să fie prezenți și au venit alături de noi cu tot sufletul”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”.

Într-adevăr, în această veritabilă antologie vivantă a creatorilor de poezie din județ și-au găsit un onorant și binemeritat lor scriitori precum: Camelia Ardelean, Mărioara Ardelean, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Dumitru Buțoi, Andrei Caucar, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Nicolae Crepcia, Ladislau Daradici, Dumitru Dumitrescu, Mariana Ghicioi, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Florentina Mitrică, Dorel Neamțu, Dan Orghici,  Mariana Pândaru Bârgău, Elena C. Petruț, Carmen Pinte, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Dumitru Tâlvescu, Adriana Tomoni, Petronela Vali-Slavu sau (cu îngăduința dumneavoastră !) Tiberiu Vințan.

Oaspeții s-au bucurat nu doar de o primire princiară, dublată de faptul că în curtea bibliotecii au fost expuse panouri cu cele mai frumoase versuri ale poeților hunedoreni prezenți la această minunată sărbătoare a poeziei, a primăverii, a speranței care nicicând nu moare, dar s-au bucurat și de întâlnirea cu o oficialități ale administrației hunedorene, de la Costel Avram, administrator public în cadrul Consiliului Județean Hunedoara și un recunoscut iubitor de cultură și generos mecena al scriitorilor hunedoreni, până la Gheorghe Urdea, subprefectul județului Hunedoara. ”Admirația mea pentru creatorii de cultură, pentru scriitorii și poeții din județul Hunedoara, constituie o latură esențială a activităților mele și faptul că am atât de mulți prieteni în această fascinantă lume a oamenilor de cultură mă face cu atât mai bucuros că am putut fi alături de cei mai respectați poeți hunedoreni și la această manifestare dedicată Zilei Mondiale a Poeziei, pentru care-l felicit pe Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene și pe toți scriitorii care ne-au încântat cu frumoasele lor creații poetice. Vreau să vă asigur că această admirație pe care o am pentru scriitorii hunedoreni și pentru activitatea Bibliotecii județene, este completată și de acțiunile pe care, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, le facem pentru a face ca rolul acestora în viața comunității noastre să fie unul pe măsura valorii acestor oameni și a acestei instituții”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.

Valoarea unui eveniment de ținută, moderat de scriitorul Dumitru Tâlvescu, poet și prozator de incontestabil talent și o prezență activă în viața literară a județului Hunedoara a fost completată de versurile rostite de fiecare autor, motiv pentru care, în mod firesc, recitalurile au reușit să creeze o atmosferă cum numai poeziei îi este cu putință să creeze. Iar într-o frumoasă completare a poeziei, singurul gen literar care-și găsește întotdeauna rezonanță și în acordurile muzicii, după momentele de poezie, cele mai frumoase ”poezii ale folclorului românesc” s-au făcut auzite în cadrul acestui spectaculos cenaclu, prin minunatele glasuri ale îndrăgiților artiști hunedoreni Mariana Anghel și Cristian Fodor.

Considerându-ne privilegiați de faptul că am putut trăi pe viu experiența unui astfel de eveniment, nu putem concluziona altfel decât dându-i deplină dreptate managerului Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara atunci când spune că ”de Ziua Mondială a Poeziei, la Biblioteca județeană ”Ovidn Densușianu” din Deva au fost ceasuri de bucurie a sufletului, ceasuri care ne-au cufundat într-un univers liric ce a reușit să ne stârnească și să ne reînvie dragostea de viață, de frumos, de tihnă.”