Reputatul dramaturg Matei Vișniec, oaspete la Consiliul județean Hunedoara

Home Cultură Reputatul dramaturg Matei Vișniec, oaspete la Consiliul județean Hunedoara
Reputatul dramaturg Matei Vișniec, oaspete la Consiliul județean Hunedoara

Consiliul județean Hunedoara a avut în cursul zilei de 10 mai 2022 un oaspete de marcă. Este vorba despre reputatul scriitor Matei Vișniec, personalitate emblematică a dramaturgiei românești contemporane. Stabilit la Paris, Matei Vișniec este prezent în aceste zile la Deva, unde va participa la Festivalul ”Unire prin Cultură” de la Deva, urmând să ia parte la premiera piesei sale ”Regele, bufonul și domnii șobolani”, pusă în scenă la Teatrul de Artă din Deva, sub bagheta regizorală a echipei formate din regizorul francez Jean-François D’hondt și regizorul român Mihaela Panainte.

Înainte de întâlnirea cu publicul, la premiera acestui spectacol care va avea loc în seara zilei de marți, 10 mai 2020 pe scena Teatrului de Artă din Deva, Matei Vișniec a avut o scurtă întrevedere cu vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, Ion Bădin (cel care are, în atribuțiunile funcției pe care o deține, responsabilitatea coordonării activității Teatrului de Artă din Deva) și cu administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

Matei Vișniec este pentru prima dată în municipiul Deva și, potrivit informațiilor prezentate de vicepreședintele CJH, Ion Bădin, dramaturgul s-a declarat impresionat de arhitectura clădirii Consiliului Județean Hunedoara, dar și de modul în care forul județean hunedorean acordă atenție și sprijin culturii și artei.

La rândul său, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara se declară onorat de întâlnirea cu eminentul om de cultură care este Matei Vișniec. ”Nu e puțin lucru și nu se întâmplă chiar oricui și oricând să-i treacă pragul biroului Matei Vișniec, o legendă vie a culturii române! Și în plus, născut la Rădăuți, la doar 100 de kilometri de locul în care m-am născut și eu, în nordul Moldovei. Deși trăiește din 1987 la Paris, poetul și dramaturgul Matei Vișniec se consideră roman, iar prin prezența sa la Deva, în cadrul acestui eveniment, este consolidată conștiința apartenenței comune la același spațiu cultural a românilor și moldovenilor de peste Prut. Pentru mine, prezența, discuțiile cu maestrul Matei Vișniec au fost o plăcere și o mare onoare”, a declarat Costel Avram.

În vizita la sediul CJH, scriitorul Matei Vișniec a fost însoțit de către cunoscutul regizor Sandu Grecu, directorul Teatrului Național Satiricus ”Ion Luca Caragiale” din Chișinău (Rep. Moldova) și de managerul Teatrului de Artă Deva, actorul și regizorul Mihai Panaitescu.

Festivalul ”Unire prin Cultură” care începe astăzi la Deva programează o serie de spectacole teatrale deosebite, puse în scenă de trupele de teatru din Deva și Chișinău, după următorul program:

  • 10 MAI – REGELE, BUFONUL ȘI DOMNII ȘOBOLANI, de Matei Visniec, regia Jean-François D’hondt și Mihaela Panainte- PREMIERĂ a Teatrului de Artă Deva. Preț bilet 30 lei/15 lei (elevi, studenți, pensionari)
  • 11 MAI – ȘI CU VIOLONCELUL CE FACEM? de Matei Visniec, regia Vitalie Drucec, producție a Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău. Preț bilet 20 lei
  • 12 MAI- BANII, BANII, de Ray Cooney, regia Sandu Grecu, producție a Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău. Preț bilet 20 lei
  • 13 MAI-DOCTOR DE FEMEI, de Georges Feydeau, regia Sandu Grecu, producție a Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău. Preț bilet 20 lei
  • 14 MAI- FĂRĂ PIJAMALE, după Mawby Green şi Ed Feilbert, regia Sandu Grecu, producție a Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău. Preț bilet 20 lei
  • 15 MAI- REVIZORUL, de Nikolai Gogol , regia Sandu Grecu, producție a Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău. Preț bilet 20 lei.