Valea Jiului a fost pe 1 Iunie, marele ”Orășel al Copiilor”

Home Stiri la zi Valea Jiului a fost pe 1 Iunie, marele ”Orășel al Copiilor”
Valea Jiului a fost pe 1 Iunie, marele ”Orășel al Copiilor”

Sărbătoarea copiilor, 1 Iunie, a scos în stradă mii de copii din toate localitățile Văii Jiului, care au adus cu ei bucuria în sufletele tuturor locuitorilor din această regiune a țării. Spre cinstea lor, anul acesta, după doi ani de pandemie, cu restricții și interdicții, autoritățile publice locale din municipiile și orașele Văii Jiului s-au mobilizat exemplar pentru a le oferi copiilor o zi fericită, o zi în care să aibă parte de spectacole, jocuri, concursuri și cadouri. Inițiativa autorităților a fost dublată de efortul lăudabil al actorilor de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani care au fost prezenți peste tot, oferind copiilor nu doar frumoasele lor spectacole speciale concepute pentru cei mici, ci și oportunitatea de a se întâlni și fotografia cu cele mai îndrăgite personaje din povești.

La Lupeni, spre exemplu, parcul CAP, special decorat pentru sărbătoarea copiilor, s-a umplut de copiii care au venit aici, împreună cu părinți și bunici, pentru a se bucura de o sărbătoare sub semnul magiei. Ei au avut ocazia de a se întâlni cu ”Fantasticul domn Vulpe”, cu Ileana Cosânzeana și Făt Frumos, cu Motanul Dănilă sau Maleficent, ori cu Mickey și Minnie Mouse, dar au fost la fel de bucuroși și de reîntâlnirea cu primarul localității, Lucian Resmeriță.

Acesta i-a asigurat pe copiii din Lupeni că administrația locală pe care o conduce are în permanentă atenție copiii, iar cele mai multe din activitățile organizate la Lupeni le sunt destinate, în primul rând copiilor, așa cum și o bună parte din investițiile publice ale Primăriei vizează tot segmente definitorii în activitatea celor mici. ”Voi, dragi copii, sunteți rațiunea existenței și a muncii noastre. În tot ceea ce facem, ca părinți, ca dascăli sau ca oameni aleși în fruntea comunității, este pentru ca voi să vă bucurați de o viață frumoasă și de cele mai bune condiții pentru educație, pentru distracție și pentru tot ceea ce întreprindeți. Astăzi, de Ziua Copiilor, mă bucur că suntem atât de mulți împreună, să ne bucurăm de copilărie și vă doresc, din inimă, tuturor, La mulți și fericiți ani !”, le-a spus primarul Lucian Resmeriță, copiilor din Lupeni.

Sărbătoarea copiilor de la Lupeni s-a prelungit până seara târziu, chiar și în ciuda celor câteva picături de ploaie care s-au scuturat peste oraș, pentru că dincolo de jocuri și concursuri, de fotografii cu personaje de poveste, de ”vânătoarea” de baloane colorate, cei prezenți au avut parte și de un inedit spectacol artistic, oferit cu drag de elevii de la Clubul copiilor Lupeni (coordonați de prof. Simona Ionașc) dar și de cei de la Școala gimnazială nr. 3 Lupeni (coordonați de prof. Simona Chiroșca).

Similar, la Vulcan, părculețul din fața Primăriei (proaspăt reabilitat de autoritățile locale) dar și o bună parte din zona adiacentă de pe bulevardul Mihai Viteazu s-a umplut de copiii veniți la întâlnirea cu personajele din basme și povești întrupate de actorii teatrului din Petroșani, dar și cu magicianul Valentin Neacșu, invitat special la Vulcan pentru această zi de poveste de către autoritățile locale.

Sigur că, pentru primarul Cristian Merișanu, viceprimarul Malvine Socaci dar și pentru toți ceilalți reprezentanți ai administrației locale de la Vulcan, succesul acestei zile este răsplata binemeritată a efortului organizatoric depus pentru realizarea unui program amplu dedicat copiilor din municipiul Vulcan. ”Mă bucur că am putut anul acesta reînnoda tradiția Zilei Copiilor, așa cum se cuvine. Sunt deosebit de bucuros că atât de mulți copii din Vulcan au răspuns invitației noastre și au venit la această sărbătoare, au participat la competițiile sportive pe care le-am organizat, că au umplut sala de la cinematograf la proiecțiile speciale de film pe care le-am oferit și că ne-au oferit satisfacția deplină a unui eveniment special, dedicat copiilor, cea mai de preț comoară a comunității noastre. Le spun încă o dată, din toată inima, La mulți ani !”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

La Petroșani, Bulevardul 1 Decembrie 1918, a fost de-a dreptul invadat de copiii care au răspuns invitației autorităților locale de aici de a participa la o nouă ediție a atât de îndrăgitei parade a costumelor de carnaval. Astfel, îmbrăcați în cele mai frumoase costume de carnaval și cu baloane colorate în mâini, sute de copii au defilat din zona Parcului ”Carol Schrter” și până în parcul de lângă Teatru, două din cele mai apreciate puncte de atracție pentru copii din municipiul Petroșani.

Și aici, actorii teatrului din Petroșani, îmbrăcați în costumele personajelor din cele mai îndrăgite povești, dar și reprezentanții autorităților publice locale, au însoțit, cu nedisimulată mândrie și bucurie, această minunată manifestare a copiilor. ”Sute de copii, însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice, au umplut de culoare, veselie și inocență Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Petroșani într-o minunată Paradă a costumelor de carnaval, o paradă a copilăriei. În acest demers, Primăriei Municipiului Petroșani i s-au alăturat actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”, care au dat viață unor îndrăgite personaje de poveste. De asemenea, pentru cei mici, care reprezintă sensul existenței noastre, a fost pregătit un spectacol, susținut tot de copii, dar și momente de magie puse în scenă de magicianul Valentin Neacșu. Cu mic, cu mare, ne-am bucurat din tot sufletul de această zi minunată, în centrul căreia au fost copiii. La mulți ani, copii! Vă doresc să aveți parte de fericire, sănătate, afecțiune, de o copilărie fără griji, alături de familiile voastre!” a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La Uricani, tot orașul a fost pus la dispoziția copiilor, în ziua de 1 Iunie. Pe Bulevardul principal al orașului s-au desfășurat concursuri de biciclete, role și alergare, iar platoul din fața Școlii gimnaziale nr. 2 a devenit ”șevalet” pentru cei mai mici dintre copiii Uricaniului, care și-au dat frâu liber imaginației și talentului creativ, realizând frumoase desene pe asfalt, iar sala Casei de Cultură s-a umplut până la refuz de copiii veniți la întâlnirea cu Magicianul Valentin Neacșu, dar și cu actorii teatrului din Valea Jiului, care le-au oferit un emoționant spectacol artistic pentru copii.

Desigur și la Uricani, primarul localității, Dănuț Buhăescu a fost, ca de obicei, în mijlocul tuturor evenimentelor, bucuros că șirul evenimentelor de acest fel a putut fi reînnodat cu succes după doi ani de pauză. ”1 Iunie 2022 a consemnat o explozie de bucurie în rândul copiilor din orașul Uricani. La Casa de Cultura din Uricani ne-am bucurat din nou să vedem o sală arhiplină de copii, iar pe străzile din oraș s-au reluat acțiunile cultural-artistice și sportive dedicate “Zilei Internațională a Copilului“. Le mulțumesc copiilor pentru pofta de viață pe care ne-au insuflat-o și în această frumoasă zi, așa cum le mulțumesc colegilor din grupul consilierilor PSD care au promovat și votat hotărârea care ne-a permis organizarea acestui eveniment.  Mulțumesc de asemenea, pentru susținere și sprijin, cadrelor didactice din unitățile de învățământ al orașului Uricani. De asemeni, le mulțumesc actorilor de la Teatrul din Petroșani, a căror piesă pusă în scenă cu această ocazia specială, s-a bucurat de un succes excepțional în rândul copiilor. Mai adaug doar că au fost premiați copiii participanți la concursul de desene pe asfalt, la concursul de alergare și concursul de role. La mulți ani, dragi copii, să fiți fericiți sa aveți o copilărie fericită și toate visurile să vi se împlinească !”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

La Petrila, organizatorii au ”furat” startul Zilei Internaționale a Copiilor, o serie de activități sportive și culturale dedicate acestui eveniment fiind organizate încă din 31 mai, iar sărbătoarea copiilor continuă și în 2 Iunie, când copiii din Petrila sunt așteptați, de la ora 12,00 pe stadionul din Petrila, unde primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, îi invită pe toți copiii preșcolari (de la Grădinițe) și cei din clasele primare (I – IV) să petreacă momente de neuitat alături de actorii Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani care vor fi costumați în Personaje de Poveste. ”La mulți ani tuturor copiilor și celor care au rămas cu suflet de copil! Să vă bucurați de toate minunile acestei lumi și să aveți o sărbătoare frumoasă!”, a transmis primarul Vasile Jurca.

În fine, la Aninoasa, Ziua Internațională a Copiilor a fost marcată de autoritățile locale printr-un inedit foc de tabără, în jurul căruia copiii s-au adunat la joacă, dar și pentru a cânta, a dansa și a se juca împreună.