Peste 8 kilometri de piste pentru ciclism vor fi amenajate la Lupeni, prin PNRR

Home Administrație Peste 8 kilometri de piste pentru ciclism vor fi amenajate la Lupeni, prin PNRR
Peste 8 kilometri de piste pentru ciclism vor fi amenajate la Lupeni, prin PNRR

La Lupeni, ca de altfel în toată Valea Jiului, numărul iubitorilor de ciclism a crescut constant în ultimii ani, nu atât ca o alternativă la prețul din ce în ce mai mare al combustibililor și, implicit, al transportului auto, cât mai ales dorinței oamenilor de a face sport și de a avea un mod de viață sănătos, cât și din dorința unei deplasări facile în arealul Văii Jiului.

Pe acest fond, este evident faptul că autorităților publice locale le revine sarcina de a acorda atenția cuvenită bicicliștilor iar acest lucru se află în atenția edililor, fapt confirmat de existența deja a unor piste pentru ciclism în aproape toate localitățile Văii Jiului.

Spre exemplu, la Lupeni, administrația publică locală intenționează să dezvolte un amplu proiect, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care, pe raza localității, în zona urbană, urmează să fie construite nu nu mai puțin de 8 km de piste pentru ciclism. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în proiectul întocmit de Primăria municipiului Lupeni, aceste piste de ciclism ar urma să traverseze întreaga localitate. ”Există, din fericire, finanțare, în PNRR, pentru acest tip de proiecte prin care se pot amenaja piste pentru biciclete și noi avem deja în lucru un astfel de proiect, care ne va permite să realizăm piste independente, cu lățime de 1,5 m, de la un capăt la celălalt al municipiului Lupeni. Creșterea numărului de cicliști care circulă în oraș cu bicicleta sau care traversează municipiul Lupeni în cursele de ciclism către Straja sau către zona Retezatului Mic este evidentă și impune deja astfel de investiții, pentru a facilita circulația publică pentru bicicliști și pentru a garanta siguranța acestora în trafic. Deja noi am depus un astfel de proiect pentru obținerea finanțării prin PNRR și după semnarea contractului vom face licitația și ne vom apuca de lucru pentru a configura acest tronson rutier dedicat cicliștilor pe raza municipiului Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Acesta precizează că, în atenția administrației pe care o conduce există și un alt proiect destinat amenajării de piste pentru biciclete, pentru care Primăria Lupeni va încerca să obțină o finanțare, tot pe fonduri europene, de data asta prin programele disponibile la ADR Vest. ”Avem în pregătire un proiect prin care ne dorim să amenajăm piste pentru ciclism pe malul Jiului, în zona Bărbăteni, pe dig. Este un proiect mai amplu, pe care ne pregătim să-l depunem spre finanțare la ADR Vest, un proiect prin care ne propunem să amenajăm o frumoasă zonă de promenadă pe digul de pe Jiu, asta însemnând că, pe lângă pistele pentru biciclete, vrem să avem aici și o alee pietonală cu iluminat stradal modern, cu bănci pentru odihnă, cu zone verzi și alte utilități așa cum există și în orașele europene”, spune primarul Lucian Resmeriță.

Și până acum, administrația locală de la Lupeni a răspuns apelurilor lansate de iubitorii de ciclism, alăturându-se inițiativei de dezvoltare a unui traseu de ciclism montan de aventură în zona Straja, traseu care constituie unul din principalele puncte de atracție ale stațiunii în perioada sezonului de vară.