Istorie daco-romană reînviată la Festivalul DacFest ”Sub semnul lupului” la Măgura Uroiului, în județul Hunedoara

Ca să înțelegi cu adevărat istoria, nu este suficient să citești, ci uneori e nevoie să vezi cu ochii tăi cum s-a scris aceasta. Dincolo de mărturiile care atestă, în toate colțurile județului Hunedoara, viața și faptele strămoșilor daci și romani, străveche vatră istorică în care s-a născut poporul român, grație unor oameni pasionați în reînvierea istoriei, faptele de arme, tradițiile dar și viața de zi cu zi a locuitorilor din inima Daciei libere și mai apoi a Ulpiei Traiana au fost rememorate într-un festival istoric de excepție, ajuns deja la cea de-a XI-a ediție.

Desfășurat într-un loc cu relevanță istorică, pe platoul de la Măgura Uroiului (considerat unul dintre munții sacri ai dacilor), lângă Simeria, Festivalul Dac Fest ”Sub semnul lupului” a reunit un
public numeros, venit să vadă, să se bucure și să înțeleagă istoria oamenilor de pe aceste meleaguri, scrisă de acum mai bine de 2000 de ani. Tuturor le-au fost ”ghizi” și ”profesori de istorie” cei peste 300 de reenactori, reprezentând trupe de daci, romani și sarmați veniți de la asociațiile și cluburile de profil de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare, Pitești, Zalău, dar și din Italia, Bulgaria, Anglia și Polonia.

Festivalul s-a deschis cu o impresionantă paradă a participanților, care au defilat în costume specifice dacilor, romanilor și sarmaților, cu făclii aprinse, pe străzile centrale ale orașului Simeria, în fața unui public entuziast și a oficialităților locale și județene. Dincolo de cuvinte, imaginile vorbesc de la sine despre amploarea acestui festival, dar mai ales despre impactul acestuia asupra celor care au răspuns invitației organizatorilor (Consiliul județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, Primăria Simeria, Centrul
Cultural și de Creație al orașului Simeria și Asociația Terra Dacica Aeterna) și au participat la cele trei zile ale unui festival istoric și cultural de-a dreptul fascinant. Pasionați de istorie antică din județul Hunedoara și de pretutindeni, au avut parte, la acest eveniment, de demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive, precum şi de prilejul de a degusta produse specifice bucătăriei dacice și romane.

Pentru acest eveniment, chiar și președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a îmbrăcat cămașa specifică portului dacic, în semn de respect pentru cei cărora le-a fost dedicat acest eveniment, dar și în semn de apreciere pentru strădaniile organizatorilor de a pune la punct, în cele mai mici detalii, acest festival, unic nu doar în plan local, ci și în întreaga țară.

DacFest este un eveniment care promovează, în egală măsură, istoria antică și recreează cu fidelitate aspecte din viața cotidiană a strămoșilor noștri daci și romani. Parada trupelor de reconstituire istorică și prezentarea costumelor antice dar și atelierele și demonstrațiile de pe platoul de la Măgura Uroiului, recreate cu atâta pricepere și atenție la detaliile originale, au fost punctul de atracție al acestui apreciat festival, spre încântarea publicului prezent. În cele trei zile de festival am avut ocazia să vedem ”pe viu” cum trăiau strămoșii noștri în urmă cu 2000 de ani! Componenții trupelor de reconstituire istorică merită felicitați pentru modul în care s-au pregătit și anul acesta pentru acest festival, pentru felul cum au știut să interacționeze cu publicul și pentru promovarea cu fidelitate a vieții și obiceiurilor dacilor, romanilor și sarmaților, cu mare accent pe perioada în care au avut loc războaiele daco-romane. Tocmai pentru a promova această zonă încărcată de istorie, emblematică pentru hunedoreni, împreună cu colegii mei de la Consiliul Județean Hunedoara, cu Direcția Generală de Administrare Monumente pe care o avem, vrem să menținem la cote ridicate acest festival, așa cum a fost și la ediția din acest an și să atragem aici câți mai mulți participanți și în anii următori”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.

Cert este că ediția a XI-a a Festivalului ”Dac Fest – Sub semnul lupului” de la Măgura Uroiului – Simeria a fost, fără îndoială, una încununată de succes !

Fotografii: DGAMPT Hunedoara