Mă duc / O poezie de Dorel Neamțu

Mă duc să ud florile

Clipele, ninsorile

Dar n-am apă de udat

Ci doar DOR de sărutat

 

Căci eu nu am flori acasă

Ci o poartă de mătasă

Și un geam spre Soare-apune

Care toată ziua-mi spune

Când e toamnă, când e vară

Când e iarnă, primăvară

Când e ziuă, când e seară

Când mi-e dor de tine iară

 

Și mă duc pe ulițe

Dragile, cumințile

Să le umplu de miros

Cu tot ce am mai frumos

Să mă latre zorile

Să m-aștepte florile

Și vântul să mă colinde

Până-n brațe te-oi cuprinde

 

Căci eu n-am flori de udat

Nici uliți de alergat

Numai doi ochi de copil

Și un suflet cald , umil

Ce se joacă-n viața lui

Cu sărutul cel dintâi

Cu amurgul Soarelui

Să nu pleci, să mai rămâi

 

Floare albă să devii

Cu miros și gust din vii.