Se anunță spectacol total, în week-end, la Zilele Municipiului Hunedoara

Home Stiri la zi Se anunță spectacol total, în week-end, la Zilele Municipiului Hunedoara
Se anunță spectacol total, în week-end, la Zilele Municipiului Hunedoara

La Hunedoara se desfășoară, începând de vineri, 22 iulie 2022 și până duminică, 24 iulie 2022, ”Zilele Municipiului”, un eveniment organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Hunedoara.

Evenimentele se vor desfășura în principal pe Bulevardul Regele Ferdinand I și pe Pietonala Convin din centrul localității, dar și la Muzeul Castelul Corvinilor, Strandul Corvina și Zoo Hunedoara, unde publicul va avea acces gratuit.

Se anunță un show incendiar și la spectacolele artistice din cadrul ”Zilelor Municipiului Hunedoara”. Ștrefan Bănică, VUNK, Phaser sau Feli sunt doar câțiva dintre artiștii care vor face un spectacol total pe scena de la Zilele Hunedoarei.

Programul complet al evenimentelor este următorul:

Vineri, 22 iulie:

  • Ziua Porților Deschise la Muzeul Castelul Corvinilor, între orele 09:00-20:00;
  • Ziua Porților Deschise la Ștrand Corvina, între orele 09:00-20:30;
  • Ziua Porților Deschise la Grădina Zoologică Hunedoara, între orele 10:00-19:00.
  • 16:30 – ”Parada portului hunedorean – ediția a V-a – la care participă ansambluri de muzică și dansuri pădurenești din județul Hunedoara – plecare din zona Kaufland spre Centrul Pietonal Corvin – Pietonala Corvin;
  • 18:00 – Gala de excelență ”Hunedoreni de succes” – ediția a V-a;
  • 18:30-22:30 – Spectacol Ansamblul folcloric ”Hațegana” Hunedoara, cu participarea soliştilor: Ciprian Roman, Bogdan Toma, Doinel Hândorean, Bogdan Firu, Viorica Brândușan Lupo, Mariana Suciu, Lavinia Zselnyan, Alin Ienciu, Ovidiu Herghelegiu. Dirijor: Adrian Zselnyan, coregraf: Vasile Enea

Sâmbătă, 23 iulie

  • 18:00 – Galeria de Arte – „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor“, cu participarea Cenaclului Literar “Victor Isac“ – Centrul Pietonal Corvin;
  • 19:00 – Spectacol susţinut de: Trupa de balet Piruet, Caffe Latino (dans sportiv), Fanfara Casei de Cultură Hunedoara, Lorena Foca şi Anastasia Toma (Grădiniţa PP1 Hunedoara), Formaţia Azimut;
  • Demonstrație de karate Club Sportiv Okado
  • 20:15 – DJ Victor Diaz;
  • 21:00 – Phaser;
  • 22:00 – Ștefan Bănică;

Duminică, 24 iulie:

  • 19:00 – Spectacol susţinut de: Trupa de balet „Frumoasele balerine” – grupa mică şi Trupa de balet „Frumoasele balerine” – grupa mare, Ansamblul Folcloric Hațegana (juniori), precum şi două demonstrații de karate, ale Clubului Sportiv Champions Club şi ale Clubuli Sportiv Gichin – Centrul Pietonal Corvin;
  • 20:15 – Dj Kuky
  • 21:00 – Feli;
  • 22:00 – VUNK;
  • 23:00 – Show de lasere RGB și spectacol muzică DJ Thomann Baxx