1 August, o zi cu gândul la salvatorii din Salvamont

Home Reportaj 1 August, o zi cu gândul la salvatorii din Salvamont
1 August, o zi cu gândul la salvatorii din Salvamont

Ziua de 1 august este declarată în România drept Ziua Națională Salvamont. Alegerea acestei zile pentru a-i aduce în atenție pe salvatorii montani nu a fost însă aleasă ca o zi de sărbătoare, ci pentru că luna august este cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate.

Chiar și așa, pentru pasionații turismului montan din țara noastră, această zi este un prilej de a-i sărbători și de a le mulțumi celor care, cu pasiune, cu dăruire și cu foarte mult curaj, acționează pentru salvarea celor aflați în dificultate, pe munte.

Anul acesta, pe durata lunii august, Salvamont Romania va desfășura proiectul ”-1” prin care salvamontiștii din întreaga țară își propun ca, împreună cu montaniarzii, să facă un pas mic, dar esențial în conștientizarea pericolului pe care-l reprezintă turismul montan practicat necorespunzător, un pas care, după cum speră salvamontiștii să conducă, într-un final, la reducerea numărului de accidente pe munte, de persoane accidentate grav care necesită transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte. ”Constatăm în ultimii 25 de ani, de la an la an că numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți. Noi facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reușim dotări de excepție cu echipament performant de salvare, prim ajutor și intervenție, refacem marcaje și trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi și cabinete medicale Salvamont, facem acțiuni educative, asigurăm asistența de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur și cât mai puține evenimente”, spune Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.

În județul Hunedoara, unul cu bogat relief montan și cu trasee deosebit de apreciate de turiști, prezența salvatorilor montani a constituit dintotdeauna un element de siguranță pentru turiști. Iar asta datorită atât oamenilor excepționali care fac parte din structurile Salvamont organizate în județul Hunedoara, ci și unei infrastructuri tot mai performante care vine în sprijinul muncii acestora, asigurată de autoritățile publice locale și județene care gestionează Serviciul Public de Salvamont. Serviciul Public Judeţean Salvamont funcţionează în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, iar organigrama serviciului cuprinde 2 formaţii de salvare montană (Valea Jiului și Retezat-Hunedoara) repartizate pe toate zonele muntoase distincte din judeţ şi o echipă salvaspeo. Ca lider al administrației județene, Laurențiu Nistor – președintele CJH dă asigurări că Serviciul Public Salvamont Hunedoara va beneficia în continuare de atenția Consiliului județean Hunedoara. ”Astăzi îi sărbătorim pe salvatorii montani! Le mulțumesc pentru toată activitatea lor, care este una deosebit de importantă pentru noi și mai ales pentru turiștii care vizitează zonele montane atât de frumoase ale județului Hunedoara. Numai anul trecut, salvatorii montani din județul nostru, au avut peste 640 de acțiuni de salvare și prim-ajutor. Consiliul Județean Hunedoara va continua să susțină financiar activitatea acestui serviciu, îmbunătățirea activității și dotarea corespunzătoare fiind preocupări constante ale administrației județene! La mulți ani, tuturor salvamontiștilor din județul Hunedoara și din întreaga țară ! Suntem mândrii de voi !”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Sărbătorirea Zilei Naționale Salvamont aduce în atenție și câteva cifre edificatoare pentru ce înseamnă astăzi Salvamont România:

* 118 ani de salvare montană oficială în Romania;
* 53 de ani de activitate sub denumirea Salvamont;
* 24 de structuri județene și 18 structuri locale Salvamont;
* peste 7.500 de intervenții anual;
* peste 170 de baze, posturi și refugii Salvamont;
* peste 800 de salvatori montani angajați și voluntari;
* peste 500 salvamontiști specializați în salvarea aero,
* 18 echipaje canine de intervenție în avalanșă;
* 14 servicii specializate și pentru salvarea speologică;
* 9 echipaje de intervenție acvatică și subacvatică cu specific montan și speologic;
* 1 Centru Național de formare si evaluare profesională;
* 14 Centre de formare profesională județene;
* 1 Dispecerat Național Salvamont pentru apeluri de urgență și informații;
* 1 Centru National de analiza date transmise de drone
și milioane de turiști în siguranță pe traseele montane din Munții Carpați, acolo unde membrii Salvamont România sunt prietenii de nădejde de pe cărările munților !
La Mulți Ani, Salvamont România !