Tu ești steaua ce răsare / O poezie de Dorel Neamțu

Home Cultură Tu ești steaua ce răsare / O poezie de Dorel Neamțu
Tu ești steaua ce răsare / O poezie de Dorel Neamțu

Tu ești steaua ce răsare

Mai frumos ca o cunună

Numai într-un colț de mare

Numai într-un colț de Lună

Când luceferi din înalturi

Se coboară-n Marea Moartă

Unde nu-i viață-n veacuri

Tu învii iubirea n poartă

 

Și din ploaie faci mătase

Și un fir de curcubeu

Spune-i inimii să-mi lase

În șoptit numele tău

Când prin crengi de cireși albe

Se rotesc a lumii stupi

Ochii tăi sunt două salbe

De visări, să nu le rupi

 

Și din pasul ce nu știe

Să se-oprească din cântat

Se înalță foc de vie

Ca un dulce sărutat

Deodat- aprinzi izvorul

Arde flacăra pe cer

Mă cununi cu veșnic dorul

Și cu clipe care pier

 

Nu mai am la mine timpul

Ca să știu cât a trecut

De când am pictat tot nimbul

Pe al tău dulce sărut.