Alexandru Raul Todoran, încă un elev ”de aur” răsplătit pentru performanțele sale de Consiliul județean Hunedoara

Home Administrație Alexandru Raul Todoran, încă un elev ”de aur” răsplătit pentru performanțele sale de Consiliul județean Hunedoara
Alexandru Raul Todoran, încă un elev ”de aur” răsplătit pentru performanțele sale de Consiliul județean Hunedoara

Debutul ședinței ordinare a Consiliului județean Hunedoara din 26 august 2022 a fost marcat de un eveniment festiv în cadrul căruia președintele CJH, Laurențiu Nistor a pus în aplicare prevederile HCJ nr. 234/2022 acordând un premiu de excelență elevului Alexandru Raul Todoran pentru performanțele sale excelente obținute în competițiile naționale și internaționale de informatică la care a participat anul acesta.

Alexandru Raul Todoran, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie a obținut rezultate deosebit de valoroase la competițiile școlare de informatică la care a participat, demonstrând că prin tenacitate, seriozitate și multă muncă, rezultatele pot fi remarcabile.

Palmaresul obținut în acest an școlar de Alexandru Raul Todoran, doar la nivel internațional arată astfel:

  • Medalia de Aur la XIII International Tournement of Informatics, Seniors Schumen (noiembrie 2021, Bulgaria);
  • Medalia de Argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (iulie 2022, Croația)
  • Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Informatică (august 2022, Indonezia).

„Rezultatele deosebite obținute la nivel internațional ne determină să respectăm valorile și să le oferim un minim de recunoștință. Trăim într-o societate care are datoria de a aprecia, promova și recompensa performanțele școlare ale elevilor, dar și ale profesorilor coordonatori”, a declarat președintele CJH, Laurențiu Nistor.

Pentru rezultatele sale, Consiliul județean Hunedoara a decis acordarea unei Diplome de merit și a unui stimulent financiar de 10.000 de lei elevului Alexandru Raul Todoran. De asemenea, și profesorul de informatică Daniel Popa, coordonator al tânărului performer în educație, a fost premiat la rândul său cu o Diplomă de merit și un stimulent financiar de 5.000 de lei.

Dinstincțiile le-au fost conferite acestora în plenul ședinței CJH, unde au primit aplauze și cuvenite felicitări din partea consilierilor județeni și din partea întregii conduceri executive a forului administrativ județean.