Dar strămoșesc / O poezie de Mirela Cocheci

De ce lăsați al nostru grai să piară?

Opriți această crimă monstruoasă!

De ce nu mai e limba „o comoară”

Și-agramatismul stă cu noi la masă?

 

Opriți sacrificarea limbii sfinte

Primită-n dar de la înaintași,

Se răsucesc eroii în morminte

Și nu sunt mândri de așa urmași.

 

Mă doare sufletul de neputință

Când mi se spune-n față că-s normale

Frânturi de limbă și de umilință

Și bâlbâieli de rezonanță goale.

 

Încerc din răsputeri să strig, să lupt,

Plâng ortogramele, ne piere graiul,

A noastră limbă are brațul rupt,

Iar ignoranța-și poartă mucegaiul.

 

Opriți pieirea limbii noastre sfinte,

De ce să moară darul strămoșesc?

Lăsați copiii vorba să-și alinte

În graiul sfânt și dulce, românesc!

 

(Din volumul de versuri „Ochiul vremii”- 2021)