Toamna aduce noi provocări cotidiene și activități suplimentare pentru angajații Apa Serv Valea Jiului

Dacă pentru pasionații de turism și pentru fotografii aflați mereu în căutarea cadrelor perfecte, toamna este un anotimp al perfecțiunii, lucrurile se văd puțin altfel din perspectiva angajaților companiei de apă din Valea Jiului.

Cu toate că farmecul peisajului de toamnă în Cheile Polatiștei este unul absolut fascinant, pentru angajații Apa Serv Valea Jiului care au în exploatare captarea de apă de pe pârâul Polatiște (spre exemplu) acest lucru nu are neapărat aceeași relevanță. Iar asta nu pentru că muncitorilor de la Apa Serv nu le-ar face plăcere să se bucure de spectacolul coloristic al toamnei, ci pur și simplu pentru că odată ce frunzele îngălbenite cad din copaci și ajung pe cursul apei, inevitabil acest lucru aduce după sine nevoia intensificării acțiunilor de curățare a prizelor de captare.

Acțiunea, care se desfășoară acum cu o ritmicitate bisăptămânală, se va intensifica în perioada următoare, astfel că angajații Stației de Tratare a Apei Zănoaga, în responsabilitatea cărora de află barajul de captare de pe Polatiște, vor trebui să parcurgă cei aproape 15 kilometri de drum forestier până aici, aproape în fiecare zi. ”Este o acțiune necesară, i-aș spune chiar obligatorie, pe care trebuie să o facem în această perioadă, pentru că acumularea de frunze în baraj poate duce la colmatarea prizelor de captare a apei și, implicit, la îngreunarea sau chiar blocarea alimentării cu apă potabilă. Acesta este motivul pentru care colegii noștri de la Stația Zănoaga vin tot mai des acum, în sezonul de toamnă, aici, pentru a efectua activitățile de decolmatare. Procesul în sine nu este unul special sau greu de realizat, însă el presupune un efort în plus din partea colegilor noștri  care, pe lângă celelalte activități pe care le au de făcut la stația de tratare a apei, trebuie să vină și în captări, aproape zi de zi, pentru a verifica dacă acestea nu sunt obturate de frunze, crengi sau pietre și pentru a interveni, manual, la îndepărtarea acestora, astfel încât să nu avem probleme în alimentarea cu apă potabilă a Stației Zănoaga și, de aici, mai departe, la consumatorii din cartierul Aeroport care sunt alimentați, preponderent, din această sursă de apă”, explică ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Acesta precizează că, pentru muncitorii care deservesc captarea de pe Polatiște, urmează o perioadă și mai dificilă pentru că verificarea periodică se efectuează și în perioada de iarnă, în care nu doar intervenția, ci chiar și accesul în zonă devine o adevărată aventură. ”Captarea noastră de la Polatiște se află într-o zonă protejată din Parcul Național Defileul Jiului, unde accesul oamenilor fiind restricționat, deseori angajații noștri au parte de întâlniri cu tot soiul de animale sălbatice. Zona este și una fără semnal, fapt care face imposibilă și comunicarea cu salariații noștri iar în lunile de iarnă, din pricina numeroaselor avalanșe care se produc pe acest drum forestier, de cele mai multe ori, tot acest traseu este realizat de către aceștia, dus-întors, pe jos, în condiții deseori extrem de vitrege. Dar, nu ne-am plâns și nu ne plângem pentru că facem toate aceste lucruri cu responsabilitatea asumată față de beneficiarii noștri, cărora trebuie să le asigurăm apă potabilă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24”, spune ing. Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Procedura de curățare a captărilor de apă nu este una singulară, deoarece pe lângă barajul de pe Polatiște și celelalte surse de apă (cu excepția barajului de la Valea de Pești) ncesită intervenții similare. Dar muncitorii de la Apa Serv care parcurg această procedură absolut necesară pentru garantarea funcționării sistemului de alimentare cu apă potabilă, nu se plâng de dificultățile pe care aceasta le impune, declarându-se mulțumiți că, dincolo de activitățile de curățare a captărilor de apă se pot bucura de peisajul sublim al zilelor de toamnă.

Toate aceste activități fac parte din ”fața nevăzută” a sistemului de alimentare cu apă potabilă al Văii Jiului, care este astăzi unul dintre cele mai performante și eficiente din România și grație unor astfel de oameni, care pun înainte de orice, beneficiarii acestui serviciu public. Tot respectul !