Maria Czane este noul lider al femeilor liberale din județul Hunedoara

Home Politică Maria Czane este noul lider al femeilor liberale din județul Hunedoara
Maria Czane este noul lider al femeilor liberale din județul Hunedoara

Peste 500 de doamne și domnișoare din organizațiile de femei ale PNL din județul Hunedoara și-au ales noul lider și noua echipă a Biroului Politic Județean al Femeilor din PNL Hunedoara. Conferința de alegeri a avut loc, la finalul acestei săptămâni, la Deva, în prezența unor importanți lideri regionali și naționali ai PNL, precum parlamentarii Alina Gorghiu, Lucica Muntean, Vetuța Stănescu, Daniela Nicolescu, Cristina Trăilă și a unor lideri ai PNL Hunedoara precum Lucian Heiuș (șeful ANAF), Petru Călin Marian (prefectul județului Hunedoara), Florin Oancea (primarul municipiului Deva) ș.a.

După aproape 10 ani în fruntea Organizației de Femei a PNL în județul Hunedoara, Carmen Hărău a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat, odată cu decizia luată deja dinaintea alegerilor din 2020 de a se retrage din prim-planul scenei politice hunedorene. ”Decizia mea de a nu mai candida se înscrie, firesc, pe linia începută acum doi ani, când am anunțat că nu mă voi mai înscrie în competiția electorală pentru a dobândi un alt mandat parlamentar. Le mulțumesc colegelor cu care am lucrat frumos și dedicat între hunedoreni, pentru hunedoreni. Am alinat vârstnici aflați în suferință și uitare, ne-am jucat cu copii, iar pe unii dintre cei harnici cu familii nevoiașe i-am ajutat să nu abandoneze școala, am întreprins campanii de controale medicale gratuite ajutând oameni să primească semnalul că au o problemă medicală și femei să trăiască rămânând învingătoare ale cancerului lângă familiile lor, am îndemnat și am ajutat tinerii să fie buni meseriași, am instituit bursa “I.C. Brătianu” pentru studenți merituoși, am promovat istoria locală și eroi. Am făcut în cadrul OFL genul acela de politică în care merită să investești ani prețioși de viață, cea care lasă urme bune pe lume. Prietenia colegelor și a hunedorenilor cu care am interacționat în tot județul a fost o sursă importantă de energie pentru munca grea din parlament, pentru a duce la capăt multe proiecte legislative bune în folosul hunedorenilor”, a declarat Carmen Hărău.

În urma alegerilor, funcția de președinte al OFL Hunedoara a fost preluată de Maria Czane, aceasta fiind de altfel .și singurul candidat pentru aceasta. Maria Czane este în prezent director al filialei județene Hunedoara a Poștei Române, iar înainte a condus serviciul de Poștă din Petroșani.

În echipa OFL Hunedoara, condusă de Maria Czane, au mai fost alese să facă parte, de asemenea: Marina Huzoni și Aura Lăsconi (în calitate de prim-vicepreședinte), Daniela Bozdog, Carmen Buzatu, Andreea Carașcă, Adriana Cărăbaș, Antuanela Maria Dragoș, Tatiana Voichița Herbai, Ana Luca, Monica Mateș, Alina Muzicaș, Andreea Petcu (în calitate de vicepreședinte), Luchiana Balea Tomescu (președinte CJRS), Viorica Dancoș (trezorier), Paula Sălășan Ardelean, Maria Băloiu, Olga Bistrian, Anița Burlacu, Maricica Cărăvan, Mihaela Căsălean, Adriana Chira, Dana Chirițescu, Anca Rodica Gearbă, Andreea Iloiu, Tatiana Lascău, Elena Meștereagă, Maria Mihu, Emilia Miron, Nelu Monda, Lavinia Pătrui, Mariana Poenețiu, Niculina Pop, Voichița Țebieș și Cristina Vlad (în calitate de membre ale BPJ-OFL).