Restricții de apă luni, 21 noiembrie, în zonele mărginașe ale municipiului Vulcan

Home Anunțuri Restricții de apă luni, 21 noiembrie, în zonele mărginașe ale municipiului Vulcan
Restricții de apă luni, 21 noiembrie, în zonele mărginașe ale municipiului Vulcan

Apa Serv Valea Jiului informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile luni, 21 noiembrie 2022, în mai multe zone de la marginea municipiului Vulcan.

Astfel, vor fi afectate de restricții străzile Valea Arsului, Dâmboviței, Abatorului, Dealului, Gorunului, Merisor, Buciumani, Izvorului, Retezat, Vâlcelelor, Crividia, și Jiu Paroseni-partial.

Intervalul orar în care va afi afectată furnizarea serviciului de alimentare cu apă va fi între orele: 08:00-17:00.

Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor dion zonele afectate de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă și dau asigurări că echipa de intervenție se va afla la faţa locului şi va depune tot efortul ca timpul de remediere al defecţiunii să fie cât mai scurt.

De asemeena, Apa Serv menționează că, în anumite zone, pot apărea decalaje în privinţa reluării serviciului de alimentare cu apă, în funcţie de realizarea parametrilor de calitate/ presiune ai apei motiv pentru care, în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare ai apei, puteți să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central, telefon: 0254/543144; 0254/541861; 0354/108203 sau WhatsApp 0766/068152 program permanent.