Petroșaniul va avea, din 15 decembrie, ”Târg de Crăciun”

Home Stiri la zi Petroșaniul va avea, din 15 decembrie, ”Târg de Crăciun”
Petroșaniul va avea, din 15 decembrie, ”Târg de Crăciun”

Un mini-târg de Crăciun își va deschide porțile la Petroșani, în perioada 15-30 de decembrie 2022, după ce Consiliul Local Petroșani a adoptat proiectul care vizează organizarea Târgului de Crăciun, de la Petroșani.

În cadrul acestui eveniment vor avea loc spectacole, scenete și momente artistice specifice perioadei. De asemenea, vor fi organizate seri de colinde şi cântece de Craciun, în colaborare cu unități școlare şi asociații culturale din municipiu. Tot în cadrul târgului vor fi deschise căsuțe cu produse alimentare și ducliuri, dar și cu diverse produse artizanale de sezon.

Toate aceste manifesări specifice Crăciunului vor fi organizate în Centrul Civic al municipiului Petroșani.

Decizia a fost luată, după cum precizează primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru că este important să păstrăm tradițiile și să le transmitem mai departe către generația tânără, iar Crăciunul este spectaculos din punct de vedere al obiceiurilor strămoșești.